Cărţi de condoleanţe la moartea Reginei Ana a României. Gălăţenii pot să-şi exprime compasiunea, de luni, în două locuri din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Demersul aparţine Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei Galaţi, condusă de Ion Furtună. Iniţiative similare au fost demarate în toată România.

Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM, filiala Galaţi, a organizat două puncte în care gălăţenii pot semna într-o carte de condoleanţe în semn de compasiune şi respect faţă de Regina Ana a României.

„Pentru gălăţenii care doresc să scrie mesaje în memoria Reginei Ana a României va fi deschisă câte o carte de condoleanţe, astfel: una pe holul de la intrarea în biblioteca V.A. Urechia de pe str. Mihai Bravu nr. 16 şi alta la sediul Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei Galaţi, de pe strada Basarabiei nr. 39”, ne-a informat Ioan Furtună, preşedintele ANRM Galaţi.

„Cei care doresc să-şi exprime gândurile omagiale şi să aducă o floare în memoria Reginei noastre sunt aşteptaţi de luni 8 august, până sâmbătă 20 august, zilnic, în intervalul orar 9,00 – 20,00”, a adăugat Furtună.
Astfel de cărţi de condoleanţe au fost deschise în mai multe puncte din ţară, iar în acestea au semnat deja numeroase personalităţi de prim-rang ale României.

Vă reamintim că Regina Ana a României a trecut la cele veşnice la 1 august 2016 şi va fi înmormântată pe 13 august la Curtea de Argeş.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite