Ţapul ispăşitor în breşa de securitate de la Aeroportul Internaţional Cluj: „Dorel” de la mentenanţă a uitat uşa avionului deschisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Faptul că un bărbat a reuşit să treacă de securitatea aeroportului clujean, fără bilet şi fără a fi controlat, şi s-a urcat într-un avion nu este un eveniment grav, întrucât acesta este cercetat în libertate, crede directorul instituţiei, David Ciceo. El spune că principalii vinovaţi sunt angajaţii de la firma de mentenanţă a Wizz Air care au lăsat uşa avionului deschisă.

Claudiu-Gabriel Costin (30 de ani), bărbatul care trecut, marţi, de securitatea Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, fără bilet şi fără să fie controlat, iar apoi a urcat într-un avion, unde a făcut mai multe fotografii pe care le-a postat pe Facebook, s-a ales cu dosar penal.

„Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj îl cercetează, în stare de libertate, pentru trecerea frauduloasă a frontierei. Se fac cercetări pentru stabilirea stării de fapt”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului, Mirel Toader. Astfel, articolul 262 din Codul Penal pedepseşte „intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României” cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. De asemenea, reprezentanţii Aeroportului au făcut plângere pentru distrugere şi pătrunderea în zone neautorizate.

cluj

Accesul s-a făcut pe culuoarul dintre cele două terminale ale Aeroportului 

Poveste de dragoste la înălţime

Claudiu-Gabriel Costin (30 de ani) a ridiculizat, marţi dimineaţa, în jurul orei 6.00, securitatea Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca reuşind să ajungă fără bilet şi fără a fi controlat într-un avion Wizz Air care urma să plece spre Londra. El a reuşit să intre într-un spaţiu tehnic folosit pentru bagaje, unde a spart un geam şi drumul i-a fost liber până la avionul care fusese  curăţat şi pregătit de cursă. Întrucât scara era montată pe avion, iar uşa de la intrare era deschisă, nimic nu l-a oprit pe Gabriel să intre în cabina pilotului şi să facă mai multe fotografii. Apoi, el s-a instalat într-un scaun şi a aşteptat decolarea. Angajaţii Aeroportului au fost alertaţi de luminile văzute în cockpit şi au chemat Poliţia de Frontieră. Bărbatul a fost prins, i s-au luat declaraţii pentru întocmirea dosarului penal şi apoi a fost lăsat liber. Anchetatorii au aflat că bărbatul voia neapărat să ajungă la iubita lui din Anglia şi nu a mai găsit bilete de avion. 

„Accesul bărbatului în avion s-a făcut din cauza angajaţilor care nu au respectat procedura şi anume: după ce au pregătit avionul de zbor trebuiau să închidă uşa şi să scoată scara pentru a nu permite accesul neautorizat. Responsabilitatea principală este a acestor angajaţi” David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca
cluj

Angajaţii de la mentenanţă au lăsat scara montată, iar uşa de la avion era deschisa. 

Dorel este vinovat 

Directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, David Ciceo, susţine că de vină sunt pe de o parte firma care asigura mentenanţa avioanelor Wizz Air, iar pe de altă parte, proiectantul terminalelor aeroportului. „Un bărbat a spart un geam şi a reuşit să pătrundă în zona restricţionată, iar de aici,  profitând de neatenţia angajaţilor de la firma care asigură mentenanţa avioanelor Wizz Air, a ajuns în aeronavă. Astfel, accesul bărbatului în avion s-a făcut din cauza angajaţilor care nu au respectat procedura şi anume: după ce au pregătit avionul de zbor trebuiau să închidă uşa şi să scoată scara pentru a nu permite accesul neautorizat. Responsabilitatea principală este a acestor angajaţi”, a precizat Ciceo pentru „Adevărul”. Întrebat cine este vinovat pentru faptul că a fost nevoie doar de spargerea unui geam obişnuit pentru a se ajunge într-o zonă restricţionată, directorul aeroportului a susţinut: „Putem analiza şi o culpă a proiectatului clădirii,a vând în vedere că s-a intrat prin zona corpului de legătură dintre cele două terminale ale Aeroportului. Ca urmare a acestui incident vom lua măsuri de securizare – vom revizui toate sistemele de alarmă şi vom monta grilaje metalice la geamuri pentru a se evita pătrunderea persoanelor străine”. Atribuţii privind securitatea mai au în aeroport Poliţia Transporturi, Poliţia de Frontieră, SRI şi o firmă de pază Napoca Security. „Niciuna dintre aceste entităţi nu aveau jurisdicţie în zona pe unde a intrat bărbatul”, a precizat Ciceo. 

„Nu cred că e cazul de demisie, întrucât nu putem vorbi despre un eveniment grav. Dacă era grav, bărbatul ar fi fost reţinut de autorităţi, ori el este cercetat în libertate”

 David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca 

„Nu a fost un eveniment grav” 

Ciceo a mai susţinut că se va face o anchetă internă în Aeroport pentru a se determina alte responsabilităţi. „Avem circa 1.000 de persoane de la diferite firme care activează în aeroport. Vom verifica procedurile de securitate pentru tot personalul şi vom reinstrui personalul tuturor firmelor din perimetrul Aeroportului”, a declarat Ciceo. Întrebat dacă se gândeşte la o posibilă demisie Ciceo a răspuns: „Nu cred că e cazul de demisie, întrucât nu putem vorbi despre un eveniment grav. Dacă era grav, bărbatul ar fi fost reţinut de autorităţi, ori el este cercetat în libertate”.  

Citeşte şi

EXCLUSIV Dragoste? Un român disperat să ajungă la iubita din Londra a fentat securitatea Aeroportului Cluj, a fugit pe pistă şi şi-a făcut selfie în cabina piloţilor

Evadare ca în filme la Cluj: un complice şi-a dat foc, iar ceilalţi au profitat de neglijenţa unor muncitori care au lăsat mai multe gratii nesudate

Infractorul care a îngrozit Franţa este liber la Cluj. În capitala Ardealului fura tablete şi telefoane, iar în Rennes sur Loue a ucis un om pentru 10 euro

Evadări de sub nasul poliţiştilor. Patru deţinuţi au rupt grilajul de fier şi au fugit. Trei dintre dintre evadaţi au fost prinşi

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite