Contoare digitale pentru toţi consumatorii de apă din municipiul Brăila. Transmiterea datelor se va face automat către CUP „Dunărea”
0
Compania de Utilităţi Publice „Dunărea” Brăila s-a decis să aducă o nouă abordare în contorizarea consumului de apă la nivelul municipiului. Astfel, până la finele acestui an ar trebui ca toţi consumatorii, fie că este vorba de abonaţi casnici şi asociaţii de proprietari, sau de agenţi economici şi instituţii să primească aparatură de contorizare inteligentă.
CUP „Dunărea” intenţionează să cumpere circa 29.000 de aparate de măsură cu transmitere la distanţă a datelor, pentru a înlocui actualii contori şi pentru a extinde contorizarea la abonaţii pentru care consumul este factural după metoda pauşal. În cazul asociaţiilor de proprietari şi locatari vor fi înlocuiţi doar contorii de scară sau de bloc în baza cărora se face facturarea consumului de apă.
Banii necesari acestei investiţii sunt asiguraţi din economiile făcute din cheltuirea fondurilor obţinute de companie prin POS-ul de Mediu - "Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată din Judeţul Brăila".
"Avem în plan şi am purtat deja discuţii pentru achiziţia a circa 29.000 de aparate de măsură cu transmitere la distanţă a informaţiilor înregistrate de acestea. Majoritatea acestor aparate vor înlocui contorii existenţi în căminele abonaţilor noştri, dar sunt prevăzute câteva mii de astfel de aparate şi pentru abonaţii necontorizaţi", declară Silviu Mangiurea, directorul general al CUP Dunărea Brăila.
Cititi si