Povestea tragică a adolescenţilor cărora li s-a refuzat transplantul de rinichi. Organele au fost transplantate de medicul Lucan lui Victor Socaciu

Povestea tragică a adolescenţilor cărora li s-a refuzat transplantul de rinichi. Organele au fost transplantate de medicul Lucan lui Victor Socaciu

Gabriela şi Viorel au aşteptat transplanturi renale de ani de zile FOTO: Arhivă Personală

În urmă cu 8 ani Victor Socaciu a primit doi rinichi de la o fetiţă de 10 ani, operaţia fiind realizată de medicul Mihai Lucan, cercetat penal. Potrivit deputatului USR Emanuel Ungureanu, care l-a denunţat pe medic, rinichii puteau să salveze doi adolescenţi, care au murit, chiar în timp ce se întorceau spre casă de la dializă, din Cluj-Napoca.

Ştiri pe aceeaşi temă

Unul dintre VIP-urile care a ajuns pe mâna medicului Mihai Lucan, cercetat penal pentru delapidarea Institutul de Urologie şi Transplant din Cluj-Napoca, a fost artistul Victor Socaciu. Acesta a fost operat în urmă cu 8 ani, fiindu-i transplantaţi doi rinichi de la o fetiţă de 10 ani, intrată în moarte cerebrală. 
 
Transplantul era prezentat la acea vreme drept o minune medicală, dat fiind faptul că în urma operaţiei artistul a ajuns la patru rinichi. Deputatul USR Emanuel Ungureanu, care l-a denunţat pe medicul Mihai Lucan, a vorbit pentru Adevărul şi despre această operaţie, precizând că cei doi rinichi de la fetiţa de 10 ani puteau salva vieţile a doi adolescenţi:
 
„Cei doi rinichi puteau salva vieţile a doi copii, verişori, Gabi şi Viorel Bora. Gabi suferise două transplanturi nereuşite, iar de fiecare dată i se promitea că următorul rinichi va fi şi cel valabil. Problema celor care nu erau transplantaţi era fie că nu erau suficient de importanţi, nu aveau bani sau nu aveau imagine de oferit. Socaciu şi Arşinel nu aveau bani, dar ofereau imagine, care urma să fie convertită în bani prin clinica privată Lukmed, care avea astfel mai mulţi clienţi care veneau la maestru”, a precizat deputatul USR Emanuel Ungureanu.
 
Cei doi copii, Gabriela şi Viorel, aveau 17, respectiv 16 ani, şi aveau probleme de sănătate încă de când erau mici. Atât Gabriela, cât şi Viorel, au murit într-un tragic accident rutier, petrecut în luna iunie a anului 2014.
 
Ironia sorţii, cei doi se întorceau spre casă, din Cluj-Napoca, unde fuseseră la dializă. Ambulanţa în care se aflau cei doi a fost lovită frontal de un TIR, în apropierea oraşului Beclean.
 

Ambulanţa a fost transformată într-un morman de fiare în urma impactului 
 
În urma impactului au decedat cei doi adolescenţi, dar şi şoferul ambulanţei. Acesta era şofer pe ambulanţă de mai bine de 30 de ani, iar acela fusese primul său accident rutier. Mai mult, Ionică Munte, şoferul de 57 de ani de pe ambulanţă locuia la câţiva kilometri cei doi copii şi îi ducea la Cluj-Napoca pentru tratament de ani buni. 
 

S-au mutat la 100 de km de localitatea natală să fie mai aproape de Cluj-Napoca

Familia Gabrielei se mutase din comuna Măgura Ilvei în Cristur Şieu, adică la 100 de kilometri distanţă, pentru a fi mai aproape de Cluj-Napoca şi de Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal, unde adolescenta ajungea de două ori pe lună pentru tratament.
 
Mai mult, familia Gabrielei îl „adoptase” şi pe Viorel, vărul acesteia, care suferea de aceeaşi afecţiune. Cei doi locuiau în aceeaşi casă şi mergeau împreună la dializă în Cluj-Napoca. 
 
 
Adolescenta avusese prima criză de rinichi pe când avea doar 6 ani, iar la 17 ani deja avea două operaţii de transplant nereuşite. În momentul în care s-a petrecut tragicul accident, atât ea, cât şi verişorul său se aflau pe lista de aşteptare la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca.
 
Deşi starea de sănătate a Gabrielei era fragile, adolescent s-a încăpăţânat să urmeze şi liceul. Aceasta era în clasa a IX-a la Colegiul Tehnic „Grigore Moisil” din Bistriţa. De două ori pe săptămână, trei profesoare ale colegiului mergeau acasă la Gabriela şi făceau ore cu ea. 
 
Colegii o cunoşteau pe Gabriela doar de pe Facebook, iar diriginta o dădea adesea exemplu de voinţă şi perseverenţă în clasă. Vărul său Viorel abandonase şcoala după ce a terminat 8 clase. 
 

Martori cheie în dosarul Arşinel

Se pare că cei doi adolescenţi erau martori-cheie în dosarul în care a fost cercetat transplantul renal al actorului Alexandru Arşinel. 
 
Asta după ce Emanuel Ungureanu, preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie Claudiu Safta” şi cel care l-a denunţat pe medicul Mihai Lucan, a declarat pentru ziarul clujean ziardecluj.ro că a propus pentru a fi audiaţi în dosarul în cauză tineri dependenţi de dializă sau aparţinători ai acestora. Se pare că era vorba tocmai de Gabriela Miciu şi verişorul său Viorel Bora. 
 
Emanuel Ungureanu a depus la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca o plângere penală, la sfârşitul lunii septembrie a anului 2013. Vizate erau Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca şi Agenţia Naţională de Transplant, infracţiunea fiind „abuz în serviciu”. 
 
Cazul celor doi adolescenţi a fost amintit de Emanuel Ungureanu la acea dată, într-o scrisoare deschisă.
 
„M-a sunat aseară o rudă şi mi-a spus `Ai auzit de Arşinel? Gabi a ta mai poate răbda?` I-am spus că mai poate, că o ţine Cel de Sus. Lucan (n.r. directorul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj) se ţine un adevărat Dumnezeu, el dă zile, el le ia. Nu există nicio listă de urgenţă pentru bolnavii aceştia”, declara pentru acelaşi ziar clujean Rodica Miciu, mama Gabrielei, imediat după ce actorul Alexandru Arşinel a fost operat.
 

Vă mai recomandăm:

 
 
 
 

 

 

citeste totul despre: