Granada, giuvaerul din coroana maură şi destinaţie favorită pentru homosexuali

Punctul zero al destinaţiei Granada este Alhambra. În arabă înseamnă „Castelul Roşu”, datorită culorii pe care o aveau stâncile pe care fost construit palatul. Împreună cu Mezquita din Cordoba sunt cele mai notabile urme lăsate de prezenţa musulmană în Spania.

Alhambra este un ansamblu de clădiri fortificate care domină întregul oraş, fiind situată în faţa unui alt reper important, cartierul Albaicin, un vechi district arab cu case din secolul 14. Când regii catolici care au urmat perioadei arabe au vrut să şteargă urmele islamice, palatul maur aflat între clădirile acestui complex a fost pur şi simplu cruţat datorită frumuseţii sale.  Palatul Alhambra, dar şi cartierul Albaicin au fost înscrise în 1984 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Mii de turişti din toată lumea vin zilnic aici, în încercarea de a recupera viaţa şi istoria unei epoci întregi. Îi găseşti făcând poze pe lângă fântânile arteziene dezinvolte, zâmbind obosiţi, dar fericiţi, camerei foto din „curtea mirtilor” ori „curtea leilor”. Asta dacă nu-i găseşti într-o stare de uitare de sine, încercând să înţeleagă tâlcul decoraţiunilor florale stilizate ori al motivele geometrice repetitive ce acoperă pereţii interiori ai vastelor construcţii.

Generalife - Palacio de Generalife  sau „Grădina Arhitectului” - a fost întrebuinţat ca palat de vară de către califi. Iniţial, era legată de Alhambra printr-un dig ce trecea peste prăpastia care se află astăzi între cele două palate. Complexul cuprinde „Grădina cu Apă” şi „Curtea cu Chiparoşi” mai numită şi „Grădina Sultanei”. Arhitectura acestora este inspirată de descrierea raiului, aşa cum este ea prezentată în Coran. Esenţa lor se exprimă cel mai bine în muzică spaniolului Manuel de Falla. Nobleţe, măreţie, tonus şi prospeţime! Acestea sunt adjectivele care s-ar potrivi cel mai bine acestor grădini pe care Falla le-a cântat după ce le-a cunoscut şi s-a îmbătat de misterul şi aroma lor. O plimbare pe aleile de mozaic şi pietriş este o cufundare în alt timp. Esenţele suave, evantaiele de apă aruncate de fântâni, trunchiurile impresionante ale chiparoşilor bătrâni, arborii miniaturali, scânteierile trandafirilor multicolori în aerul încremenit al zilei de vară, toate împreună alcătuiesc o ţesătură de impresii unică!

Dacă tot sunteţi în Granada, merită să faceţi o vizită la Casa memorială Garcia Lorca, unul dintre cei mai influenţi scriitori spanioli ai secolului trecut. Poet, prozator şi dramaturg, Lorca a fost şi o conştiinţă vie a epocii sale. „Mă simt în mod integral spaniol” spunea el cu mândrie, cu puţin timp înainte de a muri. A fost, de fapt, asasinat, în ciuda faptului că atât Columbia cât şi Mexic prin ambasadorii lor, îi făcuseră oferta de a se refugia, fiind dezagreabil pentru regimul politic a lui Franco, din cauza ideilor sale progresiste.  A murit executat in timpul Războiului civil din Spania, ca pedeapsă pentru simpatia arătată Frontului Naţional, la care se adaugă recunoaşterea publică a faptului că era homosexual. În casa memorială localizată în imediată vecinătate a oraşului Granada, veţi găsi mobilă originală şi obiectele personale, picturi şi manuscrise.

Restaurantele, barurile şi terasele sunt împrăştiate pe tot cuprinsul oraşului. Bucătăria din Granada, nefiind foarte diferite de specificul andaluz,  îşi are rădăcinile în culturile musulmană, evreiască şi creştină fiind impregnată de toate aceste influenţe.

Orele prânzului vin cu două plăceri distincte, dar care merg perfect împreună: luatul mesei şi făcutul siestei.

Spaniolii au un adevărat cult pentru siestă! Cuvântul, de origine latină şi cu  referire la miezul zilei, înseamnă un mic somn sau o moţăiala plăcută pe care poţi să ţi-o îngădui după masă de prânz. Toate obloanele apartamentelor sunt trase şi în penumbra ce îmbrăţişează fiecare cămin, spaniolii îşi acordă câteva momente de reverie şi moleşeală, fără de care, spun ei, n-ar putea supravieţui. Obiceiul îl veţi regăsi ca tradiţie bine înrădăcinată în multe ţări mediteraneene şi nu numai. La început am fost uimită să văd cum se trag obloanele între orele 13-16 şi nu de puţine ori m-am revoltat în sinea mea, din cauză că n-am putut vizita un muzeu, merge la un restaurant sau intra într-un magazin în acest interval, “sfânt” pentru ei. Deşi mai mult moţăie decât dorm, spaniolii se simt revigoraţi pentru tot restul după-amiezii. Oricum, cina se ia destul de târziu, după orele 21, aşa încât, în miez de noapte, tavernele zumzăie ca un stup de albine, de râsetele şi şuetele celor ce-şi împărtăşesc istorioarele  şi frivolităţile de peste zi.  Paharele de sangria sau bere ( se bea multă bere în Spania) şi savuroasele „tapas” contribuie la această atmosferă convivială. Spaniolii  nu se culcă decât după miezul nopţii şi nu adorm cu telecomanda în mână, asta e sigur!

Să revenim la bucătăria din Granada. Tavernele şi restaurantele au un pronunţat aspect funcţional,  niciodată lipsit de cochetaria andaluză. Le găseşti pe orice străduţă ai rătăci, cu meniuri aproape standard, la preţuri de bun-simţ. Poţi fi servit cu o varietate de fructe tropicale, şuncă afumată în stil local (jamon), sardine prăjite la grătar, paella, precum şi felurite tapas preparate din tot ceea ce relieful Granadei are dărnicia să ofere. 

O menţiune distinctă merită „ajo blanco”, care inseamnă „usturoi alb”. Este, de fapt, o variantă albă a supei de roşii gazpacho despre care am scris in articolul dedicat despre care v-am povestit in articolul despre Andaluzia, atunci cand descriam specificul gastronomiei regionale, doar că este un fel de străbunică a acesteia. Dacă înainte de venirea maurilor se făcea din pâine, usturoi, apă, ulei de măsline, oţet şi sare, toate zdrobite  într-un mojar, după cucerirea maură au fost adăugate migdalele, care au transformat semnificativ această supă într-un deliciu cremos, alb, fin, extrem de nutritiv. Dacă mănânci această supă într-o zi toridă de vară, pe terasa unui restaurant protejat de un copac umbros aşa cum am făcut eu, vei dori ca această experienţă se se repete oricât de des. Garnisită cu struguri verzi cu boaba mare, sau cu mere tăiate în felii aproape transparente, ajo blanco este balsamul hrănitor de fiecare zi al localnicului şi deliciul turistului în căutare de specific.

În Granada, important reper al culturii andaluziene, au loc de-a lungul anului nenumărate evenimentele culturale. Dar Granada interesează şi pentru viaţa de noapte şi pentru faptul că are cea mai mare şi mai concentrată atmosferă gay din Andaluzia. 

Granada este considerată a avea una dintre cele mai tolerante mentalitati în această privinţă, deşi cu doar câteva decenii în urmă riscai să produci un scandal public enorm, care ţi-ar fi putut fi fatal.

De altfel, Granada este considerată a avea una dintre cele mai tolerante mentalitati în această privinţă, deşi cu doar câteva decenii în urmă riscai să produci un scandal public enorm, care ţi-ar fi putut fi fatal (vezi cazul Lorca, relatat mai sus). Comunitatea de homosexuali de aici este foarte liberă şi manifestă o mare deschidere pentru experimentele bisexuale. Ştiu asta de la Robert Young, un american cu un zâmbet ca reclama de pe pasta de dinţi, ca să folosesc un cliseu,  şi foarte bine făcut,  cu care am intrat în vorba la un pub din pură întâmplare, întrucât lovindu-l  peste cot, şi-a vărsat berea pe pantaloniii strălucitor de albi. Am fost cumplit de stingherită şi mi-am tot cerut scuze, sugerând că sunt gata să îndrept răul făcut.  El a râs degajat, ne-a invitat la masa lui ca să ne asigure că nu e supărat şi ne-am pus pe poveşti.  Din vorbă în vorbă mi-a spus motivul prezenţei sale în oraş şi aşa am descoperit că Spania în ansamblu, dar mai ales Granada este o destinaţie europeană importantă pentru turismul gay.

Am lărgit mai apoi câmpul acestei informaţii şi am aflat că în unele baruri destinate acestui gen de orientare sexuală sunt petreceri tematice săptămânale, poţi asculta muzică diversă şi poţi dansa nebuneşte, fără să-ţi pese de nimic şi te poţi “lipi” cu mare uşurinţă de un suflet cald cu care să-ţi petreci noaptea... La o aprofundare a subiectului, descoperi că sunt multe locuri (puburi, cluburi, restaurante) în care poţi merge ca lesbiană sau homosexual, de la unele mai „obosite” ca atmosferă şi an de lansare, până la locaţii ce afişează „clasă” şi care au intrat pe piaţă de curând, atrase de câştigurile pe care acest business de nişă le generează.

Seria dedicata Andaluziei se apropie de sfârşit. Ultimul articol va fi consacrat Almeriei şi parcului tematic Oasys, cunoscut şi ca Mini Hollywood, locul in care în anii ’60-’70, au fost turnate peste 100 de filme western.