Preşedintele CNA, ameninţat penal de un membru al Consiliului. Miza: jocurile de noroc la tv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că miercuri va face plângere penală împotriva Laurei Georgescu, preşedintele CNA, pentru „fals“ în înscrisuri oficiale.

Valentin Jucan, Narcisa Iorga şi Florin Gabrea au organizat, marţi, o conferinţă de presă, în care au spus că vor să semnaleze „un fapt fără precedent“.

„Vă aducem la cunoştinţă o faptă ce s-a petrecut în urmă cu o săptămână. Este o faptă fără precedent. În Monitorul Oficial a fost publicată o decizie a CNA diferită de votul care s-a dat în cadrul CNA. Este vorba despre Decizia care modifică Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului“, a declarat Narcisa Iorga.
Ea a precizat că Decizia de modificare a Codului audiovizualului a fost adoptată într-o anumită formă, în unanimitate de voturi, de toţi membrii Consiliului, în data de 28 martie 2013.

„S-a adoptat prin unanimitate de voturi o decizie şi, în Monitorul Oficial, două zile mai târziu, a apărut o formă diferită", a spus Iorga. Ea a precizat că proiectul de Decizie de modificare a Codului audiovizualului a fost în dezbatere publică timp de 30 de zile, perioadă în care toţi cei interesaţi au putut depune amendamente.
Narcisa Iorga a mai spus că, în interiorul Consiliului, au fost făcute demersuri pentru „a corecta“ această situaţie, fără a o face publică, însă demersul nu a avut succes. „De aceea, semnalăm un lucru extrem de grav“, a spus Narcisa Iorga.

Ea a precizat că, marţi, imediat după conferinţa de presă, cei trei membri ai CNA vor atenţiona preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, premierul Victor Ponta şi comisarul european pentru Educaţie. Totodată, Valentin Jucan, membru al CNA, a declarat că, miercuri, va face o plângere penală împotriva preşedintelui CNA, Laura Georgescu.

„Votul unanim al Consiliului unanim a fost modificat, iar la Monitorul Oficial a fost transmis un alt corp de text. Acest fapt este de natură penală. Din păcate, din punctul meu de vedere, am ajuns în situaţia în care eu sunt decis să depun o plângere penală împotriva semnatarului documentului trimis la Monitorul Oficial şi anume preşedintele CNA, Laura Georgescu, şi voi invoca falsificarea unui înscris oficial“, a declarat Valentin Jucan.
El a mai spus că a încercat să discute cu preşedintele CNA, Laura Georgescu, pentru a aflat de ce a schimbat Decizia de modificare a Codului audiovizualului, înainte de a o trimite la Monitorul Oficial.

„Am avut discuţii încă de săptămâna trecută şi (Laura Georgescu – n. r.) nu a avut un argument în legătură cu acest fapt. Dânsa a invocat faptul că cele două articole (care nu mai apar în Decizia CNA care a fost publicată în Monitorul Oficial - n. r.) ar fi trebuit să fie dezbătute, dar ele au fost dezbătute“, a spus Jucan.

Valentin Jucan a mai spus că va depune plângerea penală împotriva preşedintelui CNA, miercuri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite