VIDEO Ovidiu Anton nu renunţă la Eurovision. Artistul a cântat în Centrul Vechi pentru zeci de români: „Sperăm doar la o minune“
0Ovidiu Anton a cântat, vineri, 6 mai, melodia „Moment of Silence“, cu care ar fi trebuit să participe la Eurovisionul 2016, în Piaţa Sfântul Anton, din Centrul Istoric, în faţa a aproximativ o sută de oameni şi artişti veniţi să-l susţină.
Evenimentul a avut loc în contextul întâlnirii de vineri a directorului General EBU, Ingrid Deltenre, cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice, ai Televiziunii Române, şi ai Parlamentului, ocazie cu care Ovidiu i-a adresat acesteia invitaţia de a participa la concertul său din centrul Bucureştiului. Ce s-a discutat la întâlnirea dintre reprezentanţii EBU, TVR şi Parlament puteţi vedea aici.
„Vizita doamnei Ingrid Deltenre în Bucureşti mi s-a părut ocazia perfectă pentru a demonstra, încă o dată, că sunt pregătit să urc pe scena Eurovision 2016. Am pregătit acest concert, cu sprijinul Pro TV, la care am invitat-o şi pe reprezentanta EBU, pentru a avea ocazia de a cânta piesa «Moment of Silence» în faţa publicului care îşi doreşte România înapoi în competiţie. Încă sper ca cei şase ani de muncă pentru a ajunge aici să se materializeze în prezenţa noastră, a artiştilor şi a ţării, pe scena muzicii europene, în Stockholm“, a spus Ovidiu Anton înainte de a urca pe scenă.
Deşi a fost invitată de Ovidiu Anton la eveniment, Ingrid Deltenre, directorului EBU, nu a venit la concert. „Eu i-am trimis o invitaţie (directorului EBU, n.r.). I-am trimis personal un e-mail. Nu poţi să iei lumea cu forţa şi muzica este despre oameni care vin cu sufletul deschis. I-am făcut o invitaţie, e alegerea dumneaei să vină sau nu. Eu am fost aici să cânt, eu nu cânt la Ministerul Finanţelor, eu cânt pe scenă. Fiecare cu treaba lui. În momentul de faţă, sperăm doar la o minune“, a declarat Ovidiu Anton, pentru News.ro.
Ovidiu Anton a ţinut un concert în Centrul Vechi, la care au participat în jur de 100 de susţinători FOTO Pro TV
„Am muncit mult în toţi aceşti ani şi mai ales în ultima perioadă, punând la punct un show cât mai bun pentru Stockholm. Acest concurs este mai mult decât o competiţie muzicală, este un eveniment care aduce artişti din întreaga Europa, şi nu numai, pe aceeaşi scenă. Este o experienţă completă: show, muzică, emoţie, mândria şi responsabilitatea de a duce numele ţării tale în afara graniţelor ei. Deşi pe de-o parte sunt trist că nu sunt acum în Stockholm, pregătindu-mă să îmi reprezint ţara pe scena muzicii europene, sunt pe de altă parte bucuros să văd toata susţinerea din aceste zile, solidaritatea românilor, emoţiile pe care muzica le transmite oamenilor. Vă mulţumesc că aţi venit astăzi, aici, în număr atât de mare. Sunt mândru să cânt piesa «Moment of Silence» în faţa voastră!“, a declarat Ovidiu Anton, câştigătorul Selecţiei Naţionale Eurovision 2016.
Călin Goia, Zoli Toth şi Tiberiu Albu, câştigătorul sezonului patru de la „Vocea României“, au fost alături de Ovidiu şi i-au transmis mesaje de încurajare.
Ovidiu Anton, alături de Zoli Toth, fost component al trupei Sistem, împreună cu care Luminiţa Anghel a obţinut locul 3 la Eurovision, în 2005 FOTO Pro TV
Ovidiu Anton, alături de Tiberiu Albu, câştigătorul „Vocea României“ 2015 FOTO Pro TV
Din Centrul Istoric, Ovidiu a plecat, împreună cu trupa sa, către strada Stockholm din Bucureşti, pentru a demonstra tuturor românilor dorinţa şi determinarea lui de a ajunge în Stockholm. Străbătând drumul pe o platformă deschisă, artistul a fost aplaudat de trecători, care au putut asculta piesa „Moment of Silence“, interpretată de Ovidiu până la destinaţie.
„Datorită susţinerii românilor, noi am ajuns la Stockholm! Simt că mesajul piesei noastre a atins inimile oamenilor, iar acesta este un câştig enorm pentru noi!“ a mai spus Ovidiu.
Ovidiu Anton, împreună cu trupa sa, au cântat „Moment of Silence“ în drum spre stada Stockholm FOTO Pro TV
Au mai rămas trei zile până la startul Eurovision 2016, iar românii continuă să îşi arate susţinerea faţă de Ovidiu Anton şi reprezentarea României pe scena muzicii europene, prin semnarea petiţiei disponibile pe petitie.protv.ro şi mesajele de încurajare trimise artistului.
European Broadcasting Union (EBU) a anunţat, pe 22 aprilie, că România nu mai are dreptul de a participa la Eurovision 2016, din cauza datoriilor neplătite de televiziunea publică. Ca urmare a retragerii serviciilor de membru de la TVR, după neplata datoriilor, televiziunea nu va avea acces la semnalul transmis de la Stockholm, şi, astfel, nu va putea difuza Eurovision Song Contest 2016. Televiziunea Română trebuie să plătească către EBU o datorie totală de 16 milioane de franci elveţieni.
Directorul general al postului Pro TV, Aleksandras Cesnavicius, a semnat o scrisoare deschisă adresată oficialilor European Broadcasting Union (EBU), în care îi invita să îşi reconsidere decizia de a exclude România de la Eurovision 2016 şi să caute împreună soluţiile pentru participarea lui Ovidiu Anton la concursul din Stockholm şi pentru ca Eurovision 2016 să fie difuzat şi în România, la Pro TV. Ingrid Deltenre, Director General EBU, a trimis pe 2 mai răspunsul oficial al instituţiei care arată că şansele participării în acest an sunt nule.
„Repetiţiile pentru show au început deja, iar planul de producţie a fost finalizat fără participarea României, fapt care nu mai poate fi schimbat în acest moment. Nu există nicio soluţie pentru participarea României în acest an. Ne pare rău pentru faptul că lui Ovidiu Anton nu îi mai este permis să cânte la Stockholm, cu atât mai mult cu cât cunoaştem înţelesul şi sensul din spatele piesei sale“, se arăta în comunicatul trimis din partea EBU.
România ar fi trebuit să intre în concurs în cea de-a doua semifinală, pe 12 mai, alături de Albania, Bulgaria, Danemarca, Georgia, Slovenia, Norvegia, Ucraina, Belgia, Letonia, Belarus, Irlanda, Elveţia, Macedonia, Australia, Lituania, Polonia, Israel şi Serbia.
Concursul muzical Eurovision 2016 se va desfăşura la Stockholm, Suedia, pe 10, 12 şi 14 mai. În competiţie s-au înscris 43 de ţări, cu trei mai multe decât la ediţia precedentă.