Toate bune şi frumoase, dar mă întreb dacă tot în zodia bununul-simţ rămâne şi promovarea excesivă a evenimentelor din viaţa intimă a cuplului Andra-Măruţă, chiar la postul de televiziune la care cei doi prestează. Nu mai departe, botezul „prinţesei” Eva Maria Ioana, cea mai nou sosită în casa Măruţă, a fost amplu mediatizat la PRO TV, în cadrul emisiunii lui Măruţă.

Măruţă la Măruţă, cum s-ar spune, Măruţă centrează, Măruţă se botează, Măruţă filmează.

Petrecerea anului, aşa cum au catalogat-o cu „modestie“ chiar cei care au organizat-o, adică Andra şi Cătălin Măruţă, s-a bucurat de largi aprecieri şi de comentarii pertinente din partea realizatorului emisiunii „La Măruţă“, Cătălin Măruţă care a avut-o ca invitată, mamă ce lovitură!, chiar pe Andra Măruţă. În cadrul emisiunii, după gingăşiile de rigoare, am avut parte de imagini în care i-am putut vedea pe copiii lui Măruţă, pe părinţii lui Măruţă, pe socrii lui Măruţă, pe naşii şi cumetrii lui Măruţă, pe colegii şi prietenii lui Măruţă şi pe Andra şi pe Cătălin Măruţă care făceau diverse chestii cum se fac la un botez. La un botez, despre care cei doi au recunoscut plini de emoţie şi de sine că a fost ca un fel de-a doua nuntă.

Sensibil! Andra chiar a şi plâns în repetate rânduri. S-a mâncat, s-a băut, s-a dansat  -  trei zile ca-n poveşti, doar la PRO TV.

Nu ştiu datele de audienţă ale emisiunii „La Măruţă“ care a tratat acest subiect, dar nu mă îndoiesc de faptul c-au avut un rating bun. Nu exclud, de asemenea, ipoteza ca postul să fi negociat exclusivitatea de la botezul fiicei lui Măruţă contra unei sume însemnate de bani. Mai ales că românii se dau în vânt după astfel de reality-show-uri de la nunţi, botezuri şi înmormântări.  Problema morală s-ar putea pune dacă Măruţă a negociat tot cu Măruţă. 

Nu vreau să umblu cu ocaua etică, le doresc sănătate şi viaţă lungă micuţei Eva Maria Ioana şi părinţilor, numai că trebuie să învăţăm să ne dezbărăm de nişte metehne, s-o lăsăm mai moale cu ipocrizia şi să ne ferim de cultul personalităţii.

O să ni se spună că suntem invidioşi şi că nu ştim să apreciem frumosul, iar noi îi vom răspunde simpaticului Măruţă că toţi românii se cunună şi-şi botează copiii, poate nu în luxul lor,  dar mai toţi îşi doresc să ducă o viaţă firească, liniştită, departe de mizeriile şi scandalurile pe care Măruţă le prezintă la televizor, atunci când nu-şi tranzacţionează în direct fericita-i viaţă de familie.