Universităţile de stat, invitate să se bată în proiecte în dezvoltare. Ce sume sunt puse la bătaie
0Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ) a lansat joi, 21 aprilie, prima competiţie de proiecte finanţate din fondul de dezvoltare instituţională destinat universităţilor de stat. Suma totală a fondului de dezvoltare instituţională (FDI) este de aproximativ 19 milioane lei. O universitate poate depune maximum trei proiecte pe domenii diferite, iar suma maximă care poate fi obţinută pe proiect este de 350.000 de lei.
Fondurile de dezvoltare instituţională vor fi alocate, în acest an, prin competiţie de proiecte, arată un comunicat al MENCŞ. Potrivit documentului, startul competiţiei a fost dat joi, 21 aprilie, iar suma totală a fondului de dezvoltare instituţională este de 19 milioane de lei.
„Este pentru prima dată când fondurile din FDI sunt alocate prin competiţie de proiecte instituţionale, deşi Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior a propus acest mecanism din 2012. Mă bucur că am reuşit să operaţionalizăm unul dintre principalele mecanisme prin care, împreună cu universităţile, facem paşi concreţi în domenii de prioritate naţională privind învăţământul superior”, a declarat ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.
Pentru finanţarea FDI, sunt vizate patru domenii strategice: creşterea echităţii sociale, creşterea accesului la învăţământul superior, internaţionalizarea învăţământului superior din România, implementarea Registrului Matricol Unic şi funcţionarea grădinilor botanice universitare şi a staţiunilor didactice.
„Potrivit metodologiei aprobate, o universitate poate depune maximum trei proiecte pe domenii diferite de dezvoltare instituţională (cel mult un proiect pe domeniu strategic). Suma maximă care poate fi obţinută de universitate pentru fiecare proiect este de 350.000 lei, excepţie făcând proiectele ce vizează grădinile botanice care pot obţine finanţare de până la 1 milion de lei”, mai informează comunicatul MENCŞ
Calendarul competiţiei
Potrivit calendarului competiţiei, sunt două perioade de depunere a dosarelor de către universităţi.
Prima perioadă a competiţiei, respectiv de depunere a proiectelor, este între 21 aprilie şi 4 mai, iar a doua perioadă este între 25 mai şi 6 iunie.
Pe 17 mai se vor afişa rezultatele primei competiţii, iar pe 16 iunie vor fi afişate rezultatele celei de-a doua competiţii.
Încheierea contractelor de finanţare se va efectua între 24 mai şi 30 mai, pentru prima etapă, şi 24 iunie şi 30 iunie, pentru a doua etapă.
Depunerea proiectelor se realizează exclusiv online, pe platforma UDiManager administrată de UEFISCDI: http://uefiscdi-direct.ro/, iar acestea vor fi evaluate şi selectate de Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS).