Care sunt cele mai căutate domenii de studii postuniversitare din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Studenţii din România care doresc continuarea studiilor după obţinerea diplomei de licenţă aleg în special domenii de studii din inginerie, economie sau medicină, arată cele mai noi statistici INS.

Domeniile de studii cele mai căutate din totalul absolvenţilor din învăţământul universitar de master, studii şi cursuri postuniversitare, respectiv din învăţământul universitar de doctorat şi programe postdoctorale au fost ştiinţele inginereşti (21,9%), ştiinţele economice (20,3%) şi domeniul medicină, farmacie şi stomatologie (17,1%), potrivit INS.

În schimb, absolvenţii învăţământului universitar de licenţă au provenit cu preponderenţă din facultăţile cu profil universitar-pedagogic (28,3%), tehnic (23,7%) şi economic (23,1%).

În acest an universitar, cele mai căutate facultăţi din Bucureşti au fost Jurnalismul, Informatica, Geografia, Limbile Străine, Electronica, Medicina şi Finanţe-bănci.

Astfel, la Universitatea din Bucureşti, facultăţile de Geografie, Jurnalism şi Limbi Străine au fost cele mai populare în rândul tinerilor care au susţinut admiterea anul acesta. Oficiali din cadrul universităţii susţin că şi facultăţile de Chimie, Fizică şi Matematică şi Informatică au devenit mai atrăgătoare în ochii tinerilor. În ceea ce priveşte universităţile tehnice şi cele cu profil economic, Informatica este pe primul loc.

Însă de departe cea mai căutată specializare a Universităţii din Bucureşti, la admiterea de la studiile de licenţă, este Limbi Moderne Aplicate de la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, unde au fost 80 de candidaţi pe loc.

Peste 22.000 de candidaţi şi-au depus dosarele în sesiunea iulie 2015, pentru admiterea la studii universitare de licenţă la Facultăţile Universităţii din Bucureşti, cu o medie de 5 candidaţi pe locurile de la buget.

Universitatea din Bucureşti are cu 15% mai mulţi candidaţi decât anul trecut, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite