FMI spune că Rusia se află în recesiune. Sancţiunile economice deja afectează economia şi investiţiile
0Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit estimarea privind creşterea economiei Rusiei în acest an, de la 1,3% la 0,2%, iar şeful misiunii instituţiei financiare la Moscova, Antonio Spilimbergo, a declarat că ţara se află deja în recesiune.
„Dacă înţelegem prin recesiune două trimestre de contracţie economică, atunci Rusia înregistrează recesiune în prezent“, a afirmat oficialul FMI într-o conferinţă de presă.
Încheierea crizei din Ucraina ar reduce semnificativ incertitudinile economice din Rusia, întrucât sancţiunile impuse Rusiei în acest context afectează economia şi investiţiile. Economia Rusiei s-a contractat în primul trimestru.
Economia a scăzut cu 0,5% în primul trimestru
Aleksei Uliukaev, ministrul rus al Economiei, a declarat recent că PIB-ul Rusiei s-a contractat în primul trimestru cu 0,5%, comparativ cu ultimele trei luni ale anului trecut.
FMI a avertizat, de asemenea, că se aşteaptă la ieşiri de capital semnificative, de aproximativ 100 de miliarde de dolari.
„Situaţia dificilă, mai ales incertitudinea legată de contextul geopolitic şi sancţiunile impuse, precum şi de extinderea acestora afectează mediul pentru investiţii“, a spus Spilimbergo.
Economia Rusiei a înregistrat anul trecut o creştere economică de 1,3%. Pentru 2015, instituţia internaţională anticipează un avans al PIB de 1%.
64 de miliarde de dolari deja au plecat din Rusia
Proiecţia FMI privind ieşirile de capital din Rusia este în linie cu aşteptările băncii centrale de la Moscova, care a anunţat deja că fonduri de aproape 64 miliarde de dolari au părăsit ţara în primul trimestru.
Guvernul de la Moscova a revizuit, în prima partea lunii aprilie, în scădere estimarea de creştere economică pentru acest an la 0,5%-1,1%, de la 2,5%.
Timcenko şi fraţii Rotenberg, principalii loviţi de sancţiuni
SUA au anunţat deja două runde de sancţiuni economice. Până acum au fost afectate direct o serie de companii ale oligarhilor Ghenadi Timcenko – care controlează producătorul de gaze Novatek şi deţinea traderul de ţiţei Gunvor şi ale fraţilor Arkady şi Boris Rotenberg, care au primit comenzi foarte mari de la Gazprom şi de la statul rus. Arkady a fost prieten din copilărie cu Putin şi partener de judo al acestuia. El a achiziţionat în trecut o serie de subsidiare ale Gazprom, precum Stroygazmontazh, care produce conducte pentru Gazprom.
Mai puteţi citi:
[<a href="//storify.com/phradamon666/sanctiuni-rusia-1" target="_blank">View the story "sanctiuni rusia" on Storify</a>]