Statul vrea să scumpească rovinieta cu până la 66%. Cât vor plăti şoferii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rovinieta va costa 32 de euro pe an pentru maşinile mici
Rovinieta va costa 32 de euro pe an pentru maşinile mici

Costul rovinietei plătite de şoferii de autoturisme va creşte cu până la 66% şi va fi mai mic pe anumite perioade de valabilitate în cazul vehiculelor de transport marfă şi persoane, potrivit unui nou proiect de modificare a legislaţiei privind tarifele de utilizare a infrastructurii rutiere.

Comparativ cu un proiect de ordonanţă elaborat anterior de instituţie pe această temă şi cu reglementările în vigoare, noua variantă prevede majorarea şi scăderea mai multor tarife, eliminarea perioadei de valabilitate de 90 de zile şi adăugarea unui nou interval, de 10 zile, pentru autoturisme şi pentru vehiculele de transport marfă cu masă totală mai mică sau egală cu 3,5 tone.

Cât vom plăti

** Şoferii de autoturisme vor scoate din buzunar pentru roviniete valabile 7 zile, 30 zile şi 12 luni suma de 5, 10 respectiv 32 de euro, inclusiv TVA. Comparativ, pentru aceleaşi perioade de valabilitate, sumele achitate se ridică în prezent la 3, 7 şi 28 euro.
Pentru o perioadă de 10 zile, nivelul propus este de 6 euro.

** În cazul vehiculelor de transport marfă de până la 3,5 tone, tarifele pentru 7 zile şi 12 luni cresc de la 6 la 7 euro, respectiv de la 96 la 100 euro, dar scad în schimb în cazul intervalului de 30 zile, de la 16 euro la 14 euro.
Pentru vehiculele de transport marfă de 3,5 - 7,5 tone sau de transport persoane cu 9-23 locuri pe scaune rovinieta pentru o zi va costa 11 euro, faţă de 4 euro în prezent. Taxa va scădea de la 52 euro la 50 euro, pentru 30 zile, dar va urca de la 320 euro la 500 euro la 12 luni.

** Şoferii vehiculelor de transport marfă de 7,5 - 12 tone sau de transport persoane cu peste 23 locuri pe scaune, rovinieta pe zi creşte de la 7 la 11 euro şi scade de la 35 euro la 30 euro în cazul achitării pe şapte zile. La 30 zile, taxa scade de la 91 euro la 60 euro, iar la 12 luni aceasta este majorată de la 560 euro la 600 euro.
În cazul vehiculelor de transport marfă de peste 12 tone cu până la trei axe, rovinieta pe zi creşte de la 9 la 11 euro, scade la 7 zile (de la 45 euro la 36 euro) şi 30 zile (de la 117 euro la 72 euro) şi rămâne la valoarea actuală la 12 luni (720 euro).

** Pentru vehiculele de transport marfă de peste 12 tone cu minim patru axe, tarifele pentru o zi rămân la 11 euro, la 7 zile scad de la 55 la 45 euro, la 30 zile sunt diminuate de la 143 euro la 90 euro iar pentru 12 luni acestea coboară de la 1.210 euro la 900 euro.

Dispare scutirea pentru transportul public local

Proiectul de ordonanţă extinde, de asemenea, modalităţile de achitare a tarifelor de utilizare a drumurilor, prin intermediul unor mijloace de plată care urmează să fie puse la dispoziţie de către distribuitori, şi va elimina posibilitatea de exceptare a vehiculelor utilizate exclusiv în transportul public local de persoane pe raza teritorial-administrativă a unei localităţi.

Cum sunt motivate scumpirile

"Va fi actualizat nivelul tarifelor de utilizare, intermediare, în cazul vehiculelor de transport marfă cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, conform procentelor recomandate de Directiva 2011/76/UE a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de transport marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri (tariful lunar – maximum 10% din tariful anual; tariful săptămânal – maximum 5% din tariful anual; tariful zilnic de 11 euro şi maximum 2% din tariful anual) şi va fi diminuat nivelul tarifului cu valabilitate de 12 luni, aplicat în cazul vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv)", se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă de urgenţă elaborat de Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS).
În plus, autorii documentului precizează că va fi majorat nivelul tarifelor aplicate în cazul autovehiculelor şi a vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone, în cazul acestora nivelul existent înregistrând cele mai mici valori din Uniunea Europeană.

"Va fi reglementat ca, prin excepţie de la prevederile OG nr.2/2001, sumele provenite din amenzile aplicate pentru circulaţia fără rovinietă valabilă se fac venit integral la bugetul de stat", se mai arată în nota de fundamentare.

În plus, vor fi eliminate prevederile privind sancţiunile aplicabile în cazul falsificării rovinietei, întrucât acestea sunt fapte incriminate de Codul Penal.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite