Un triptic coregrafic, un moment al semnificaţiilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimul spectacol coregrafic al actualei stagiuni a Operei bucureştene aduce, în mod fireasc, bucurii, întrebări spuse şi nespuse, îndoieli.

Cum am fost obişnuiţi în vremea din urmă, Compania de Balet a Operei noastre - seara de dans, ultima din actuala stagiune - a adus şi de această dată în faţa publicului bucureştean trei producţii preluate - după decenii bune - de la companii celebre;... cum sunt New York City Ballet, Opera din Paris, American Ballet Theatre - New York. Am fost martorii unor creaţii coregrafice la fel de celebre semnate, repectiv, de Jerome Robbins, William Forsythe şi deja legendarul George Balanchine... 

Primul moment, In The Night, este o inspirată, o încântătoare succesiune de duete pe muzica nocturnelor pentru pian de Frédéric Chopin; au fost cântate live de Ştefan Doniga pe un instrument de o calitate cu totul mediocră;... apoi In The Middle, Somewhat Elevated, cu sonorizarea originală electronică semnată de Thom Willems şi Lesley Stuck, iar în final  Theme and Variations, pe muzică din Suita a 3-a pentru orchestră, de Piotr Ilici Ceaikovski, realizată de această dată cu concursul colectivului orchestral al Operei, ansamblu condus, pe viu, de dirijorul Tiberiu Soare.

image

Pe ansamblu, întreaga seară a fost o reuşită; în particular există diferenţieri; mă refer la al doilea spectacol, cel la care am putut asista.

Fiorul romantic al duetelor a dispus de o elegantă consistenţă a expresiei, de cursivitate, de o desfăşurare bine susţinută...; la care a contribuit luminozitatea în clar-obscur imaginată de Jennifer Tippton; ...ca şi evoluţia, o preferinţă personală de gust, a cuplului Corina Dumitrescu - Gigel Ungureanu.

In the Middle, Somewhat Elevated, a constituit – în opinia mea -  momentul suprem al întregului triptic, o veritabilă elevaţie în planul creaţiei coregrafice, moment datorat unuia dintre marii maeştrii ai genului în deceniile de sfârşit ale secolului trecut, cu remanenţe actuale dintre cele mai semnificative. Coregrafia lui Forsite este puternică, dinamică, imaginativă, dispune de linii clare ale evoluţiei mişcării, dispune de o construcţie ale cărei direcţii sunt orientate ferm; dispune de clarificări pe care le aduc luminile trasate de Tanja Ruehl dar şi costumele imaginate de Dorothee Merg. Este o coregrafie cu elemente stilistice – le-aş numi – abstracte, de puternică susţinere quasi rectilinie pe întreaga desfăşurare.

Tema cu Variaţiuni pe muzică de Ceaikovski, s-a arătat a fi cel mai modest moment al Tripticului. Nu pot să nu observ,  astăzi, datele baletului academic romantic, date preluate aici de George Balanchine, pot fi acceptate doar dacă sunt cu totul creativ – da, acesta este termenul, creativ reinventate şi prezentate la nivelul unei performanţe scenice impecabile. Or, nu a fost aşa! Întregul moment, de la concepţia coregrafică şi până la realizare, s-a arătat ca fiind căzut în desuetudine; a dispus de preţiozităţi inutile, de convenienţe şi banalităţi coregrafice, de desincronizări de ansamblu, de mărunte accidente, nu unul, nu două...; desincronizări pe scenă dar şi în ansamblul orchestral. Evoluţia cuplului central – Francesca Velicu şi Shukei Yoshida - a fost, în aceste condiţii cu totul remarcabilă.

Francesca Velicu şi Shuhei Yoshida, imagine din repetiţii - Temă cu Variaţiuni

image

Aplauze – ca de obicei – entuziaste, altele de convenienţă, altele dirijate; atitudini de contestare adresate dirijorului Tiberiu Soare, atitudini manifeste din partea unei părţi a publicului, în finalul întregului spectacol. Greu de spus ce anume i s-a reproşat şefului de orchestră...; de ar fi fost vorba de aspectul profesional al momentului orchestral, aş aprecia reacţia vigilentă a unei anume părţi a publicului.

Este drept, unii şi alţii s-au arătat a fi contrariaţi de anume reacţii rebarbative; ...în condiţiile în care, totuşi, contestările sunt uzuale în case dintre cele mai importante, la Covent Garden, la Teatro alla Scala, la Opera din Paris. Unii pot aplauda zgomotos, alţii pot contesta la fel de pregnant. Sunt sigur că libertatea exprimării opiniilor, într-un sens, în altul, este garantată, la noi. Deocamdată!

Pe de altă parte, nu poţi să nu observi, atitudinea membrilor orchestrei este şi aceasta inegală; de la un spectacol la altul, de la un moment la celălalt. Cu săptămâni în urmă am apreciat prestaţia întregului colectiv orchestral pe parcursul spectacolului cu baltul Manon;... atunci a dirijat englezul Martin Yates.

De această dată, întregul Triptic a fost realizat cu concursul maeştrilor de balet, respectiv Ben Huys, Thierry Guiderdoni, Patricia Neary, cei care au asigurat transcrierea „ad literam”, pe scena noastră, a spectacolului original;... creaţii coregrafice care – la premiera absolută - au avut ecou în epocă, dar şi ulterior. 

Desigur, mi-aş fi dorit...

...ca măcar unul dintre momentele Tripricului coregrafic să fi fost semnat de un coregraf al casei - mai există aşa ceva, oare? - eventual de unul dintre coregrafii din ţară.

...ca titlurile momentelor coregrafice să fi fost notate în limba română. Nu a fost să fie! De ce, oare? 

Să nu uităm, instituţia care a produs spectacolul este Opera Naţională Bucureşti!... din România.

Materialul a apărut anterior în revista România Literară.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite