NASA a fotografiat un asteroid de la o distanţă de doar 650 de metri

NASA a fotografiat un asteroid de la o distanţă de doar 650 de metri

FOTO via Asteroid Admission

Nava a stabilit un nou record al celei mai apropiate distanţe dintre o navă spaţială şi un corp din Sistemul Solar.

Ştiri pe aceeaşi temă

La începutul acestui an, NASA a oferit publicităţii fotografii ale asteroidului Bennu, realizate de camera de navigaţie NavCam 1 a navei spaţiale OSIRIS-REx, realizate pe 17 ianuarie. Acestea erau realizate de la o distanţă de 1,6 kilometri. 
 
Acum, nava OSIRIS s-a apropiat şi mai mult de asteroidul Bennu, reuşind să realizeze o fotografie (jos) a acestuia de la o distanţă de numai 650 de metri – cea mai mică distanţă înregistrată vreodată dintre un corp din sistemul nostru solar şi o navă spaţială.
 
Nava a fost lansată în 2016, ajungând lângă asteroidul Bennu anul trecut. La bordul său se află cinci instrumente care ajută la prelevarea datelor despre acest corp ceresc, scopul său fiind de a constitui prima misiune a Agenţiei Spaţiale care se întoarce cu probe prelevate de pe suprafaţa unui asteroid. 
 
 
Misiunea a mai stabilit un record, Bennu fiind cel mai mic obiect pe a cărui orbită s-a aflat vreodată o navă spaţială. Nava se va afla pe orbita asteroidului până la jumătatea lunii august, atunci când va analiza suprafaţa acestuia, pentru a stabili o zonă propice aterizării sale. Acest lucru ar putea fi mai dificil decât arătau cercetările iniţiale, datorită suprafeţei dure şi abrupte a asteroidului. 
 
Colectarea mostrelor de pe suprafaţa lui Bennu este programată pentru vara lui 2020, în timp ce întoarcerea navei pe Pământ se va realiza în 2023, notează Gizmodo.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: