Larvele care ar putea salva planeta de plastic: Un „supervierme“ poate trăi cu o dietă bazată pe polistiren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă foto: Universitatea din Queensland
Sursă foto: Universitatea din Queensland

Larvele unei specii de insecte care „consumă” plastic ar putea ajuta la revoluţionarea procesului de reciclare, susţin cercetătorii australiani. Oamenii de ştiinţă  au descoperit că Zophobas morio - cunoscut drept un supervierme - poate supravieţui având o dietă bazată pe polistiren.

Specialiştii cred că larvele gândacului digeră plasticul cu ajutorul unei enzime intestinale. Acest lucru ar putea însemna un pas semnificativ în avansarea procesului de reciclare, susţine unul dintre autorii studiului, relatează BBC.

„Superviermii sunt ca mini-fabricile de reciclare, care mărunţesc polistirenul cu gura şi apoi trimit în intestin pentru hrănirea bacteriilor”, a explicat Dr. Chris Rinke.

Echipa Universităţii din Queensland a hrănit trei grupuri de superviermi cu diete diferite pe parcursul a trei săptămâni. Lotul care a mâncat polistiren chiar a luat în greutate.

Echipa a descoperit că mai multe enzime din intestinul superviermilor au capacitatea de a degrada polistirenul şi stirenul. Oamenii de ştiinţă speră să identifice enzima cea mai eficientă, astfel încât să poată fi reprodusă la scară largă pentru reciclare.

Plasticul ar fi apoi mărunţit mecanic, înainte de a fi tratat cu enzima, se arată în cercetarea publicată în Microbial Genomics.

„Produşii de descompunere din această reacţie pot fi apoi utilizaţi de alţi microbi pentru a crea compuşi de mare valoare, cum ar fi bioplasticele”, a declarat Dr. Rinke.

Cercetările anterioare au arătat că unele tipuri de larve de gândaci pot consuma polistiren. Dar noua descoperit duce lucrurile la un alt nivel, a susţinut cercetătorul de la Universitatea Naţională din Australia, Colin Jackson, care nu a fost implicat în studiu.

„Acest studiu ne ajută să înţelegem mai bine modul în care bacteriile din intestinul superviermilor realizează acest proces la nivel molecular”, a spus profesorul Jackson pentru Australian Broadcasting Corporation.

Pe plan internaţional, alţi cercetători au avut succes în utilizarea bacteriilor şi ciupercilor pentru a descompune plasticul. Dar unii se întreabă dacă astfel de tehnici vor fi vreodată viabile din punct de vedere comercial.

„Extinderea şi punerea în practică a unor astfel de cercetări sunt întotdeauna o provocare, care este amplificată în domeniul materialelor plastice de amploarea incredibilă a problemei şi de economie, respectiv preţul scăzut de producere a unui nou plastic”, a spus profesorul Jackson.

Știință



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite