Spotify lansează noi liste personalizate de melodii

Spotify lansează noi liste personalizate de melodii

Foto Shutterstock

Secţiunea „Made for you” din Spotify, care găzduieşte conţinut ales special de algoritm, conform preferinţelor muzicale ale fiecărui utilizator, găzduieşte acum o serie de noi mixuri personalizate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Platforma muzicală suedeză a scos din pălărie 18 noi mixuri personalizate - liste de melodii create diferit, pentru fiecare utilizator în parte, pe baza preferinţelor personale - care sunt disponibile deja tuturor utilizatorilor.

Noile mixuri sunt împărţite în trei categorii, în funcţie de gen, artist şi decadă, fiind denumite într-o manieră similară mixurilor anterioare: „Your Genre Mixes”, „Your Artist Mixes” şi „Your Decade Mixes”.

Din fiecare categorie fac parte câte 6 mixuri. În categoria pe bază de genuri muzicale, de exemplu, există mixuri cu genurile preferate ale utilizatorului. La decade, mixurile vizează perioadele de timp din care fac parte majoritatea melodiilor preferate ale utilizatorului.

Compoziţia mixurilor diferă de la utilizator la utilizator, însă acestea, la fel ca orice liste din cadrul platformei, pot fi partajate ori descărcate pentru a putea fi ascultate şi offline.

Noile mixuri, care sunt disponibile pentru toţi utilizatorii, indiferent dacă plătesc abonament sau nu, pot fi găsite în cadrul secţiunii „Made for you”, ce poate fi accesată din pagina de căutare, atât în aplicaţiile mobile, cât şi în cea de desktop.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările