Google lansează un program prin care cei mici vor putea învăţa cum să folosească internetul în siguranţă

Google lansează un program prin care cei mici vor putea învăţa cum să folosească internetul în siguranţă

Google lansează în România programul „Eroii Internetului”, care îşi propune să ajute copiii să înveţe să exploreze Internetul în siguranţă şi cu încredere.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Eroii Internetului” este pentru copii cu vârste şcolare şi părinţii lor, precum şi profesori. „Eroii Internetului” cuprinde o programă despre siguranţa online, dedicată profesorilor, lecţii digitale ce pot fi folosite în predare şi activităţi ce pot fi folosite în clasă. De asemenea, platforma oferă un un ghid al familiei, care va ajuta părinţii şi copiii să discute, să înveţe şi să se gândească împreună la siguranţa online.

Copii învaţă să distribuie prudent informaţii - responsabilitatea comunicării online, ce ai voie să distribui şi cu cine, să nu se lase păcăliţi online, în principal prin a detecta ce este real şi fals; cum să-şi securizeze secretele (informaţiile personale), conduită pe internet şi cum să fie amabili, pentru a descuraja comportamentul de bullying, să fie curajoşi şi deschişi şi să întrebe un adult atunci când întâlnesc ceva suspect pe Internet.

Copiii îşi pot testa cunoştinţele astfel învăţate în jocul Interland, în care trebui să străbată cu bine Tărâmul comorii, Tărâmul Amabilităţii, Râul Realităţii şi Muntele Atenţiei, iar după ce au trecut cu bine fiecare provocare, vor primi o diplomă.  

Programul „Eroii internetului” este gratuit pentru oricine. Mai mult, în cooperare cu diferiţi parteneri, Google va organiza în toată ţara seminarii şi sesiuni de pregătire pentru profesori, în domeniile siguranţei şi securităţii online, protecţiei datelor personale şi confidenţialităţii, conduitei online şi cunoştinţe digitale.

„Spre deosebire de alte programe de siguranţă online, care pun accent pe ameninţări şi restricţii, „Eroii Internetului” se concentrează pe educarea abilităţilor şi aptitudinilor tinerilor, încurajându-i să facă schimbări în bine în jurul lor. Vrem să-i ajutăm pe tineri, părinţi şi profesori să navigheze pe Internet cât mai conştient, responsabil şi în siguranţă posibil” - Elisabeta Moraru, Country Manager Google România

Cu ajutorul acestui program, copiii deprind cunoştinţele digitale de bază, de siguranţă şi securitate online. Programul poate fi accesat aici.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: