Gamerii se vor putea juca cu tastatură şi mouse pe consolele Xbox One

0
Publicat:
Ultima actualizare:
gaming xbox

Veste bună pentru gamerii care preferă consolele, în sepcial pe cea produsă de Microsoft, Xbox One. Compania americană cu sediul la Seattle a decis să intre într-un parteneriat cu Razer, producătorul din SIngapore, pentru a produce tastaturi şi mouşi de gaming care să fie compatibili cu Xbox One.

Informaţia a fost confirmată de The Verge şi este rezultatul unei colaborari strânse între cele două companii. De asemenea, Microsoft a impus limita de folosinţă la o singură tastatură şi un singur ouse per consolă, în condiţiile în care numărul de controllere care pot fi folosite simultan va rămâne acelaşi.

Asta înseamnă că gamerii de pe Xbox vor putea juca mai bine FPS-uri de genul Battlefield sau Call of Duty, jocuri ale căror control este mult mai facil dacă se utilizează tastatura şi mouse-ul. În plus, putem asista şi la apariţia altor tipuri de jocuri care nu aveau ce căuta până acum pe consolă, cum ar fi strategiile în timp real (RTS).

Prin această idee, Microsoft vrea să deturneze o parte dintre jucătorii de pe PC-uri, cărora le e greu să se obişnuiască cu metoda de control de pe console. De asemenea, Microsoft poate „fura” împătimiţi şi de pe platforma rivală, PlayStation 4, care nu beneficiază de acest tip de suport.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite