ASUS ROG a lansat în România tableta de gaming ROG Flow Z13, cu placă grafică Nvidia 3050 Ti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tableta gaming ASUS ROG Flow Z13. FOTO Adrian Pogîngeanu
Tableta gaming ASUS ROG Flow Z13. FOTO Adrian Pogîngeanu

Tableta de gaming ASUS ROG Flow Z13, prezentată iniţial la CES 2022, a fost lansată pe piaţa din România în cadrul unui eveniment care a avut loc ieri, 23 februarie, la Bucureşti.

Flow Z13 combină mobilitatea unei tablete cu performanţele unui PC, pentru a oferi o experienţă de gaming nouă. Formatul de tabletă îi permite modelului Flow Z13 să rămână uşoară şi subţire, cu doar 1,1 kg şi 12 mm grosime, furnizând în acelaşi timp puterea de joc caracteristică unor dispozitive mai mari.

Cu un procesor ce urcă în gamă până la Intel Core i9-12900H din generaţia a 12-a şi un GPU NVIDIA GeForce RTX 3050 Ti pentru laptop, Z13 poate face faţă celor mai noi jocuri şi celor mai solicitante aplicaţii. 

Combinaţia de până la 16 GB memorie LPDDR5 la 5200 MHz şi stocarea de până la 1 TB pe SSD PCIe le permite jucătorilor să facă multitasking şi să ia în deplasări arhiva de jocuri.

ASUS ROG Z13 are câteva avantaje unice în materie de design faţă de laptopurile obişnuite. Flow Z13 integrează componente în spatele ecranului şi permite ca ansamblul intern al lui Z13 să fie poziţionat la o anumită înălţime şi nu direct pe birou, oferind un acces la aer rece comparativ cu laptopurile de gaming tradiţionale. 

Lipsa unei balamale permite instalarea unei camere de vapori mai mare şi a unor ventilatoare supra-dimensionate, datorită spaţiului suplimentar din interiorul carcasei, menţinându-se o grosime de doar 12 mm.



Camera de vapori permite o suprafaţă mult mai mare pentru transferul de căldură în comparaţie cu modelele standard de răcire cu conducte de căldură, plus un contact cu mai multe surse de căldură, cum ar fi un CPU, GPU şi VRM simultan. 

Tableta gaming ASUS ROG Flow Z13

Această soluţie de răcire permite Flow Z13 să integreze un hardware puternic pentru dimensiunile sale. ASUS ROG Flow Z13 poate rămâne silenţioasă chiar şi la sarcină maximă, acustica nedepăşind 40 dB. În sarcini de lucru mai uşoare, aparatul poate funcţiona cu ventilatoarele la 0 RPM, complet silenţios.

Atunci când Flow Z13 este folosit ca un laptop, capacul ecranului devine o tastatură complet funcţională, cu taste cu o cursă de 1,7 mm. Datorită formatului său, Z13  e potrivită şi pentru a juca titluri care acceptă gamepad-uri. 

ASUS ROG Z13 suportă atât jocurile compatibile cu dispozitivele mobile şi tactile, cât şi jocurile tradiţionale pentru PC. Porturile duble USB Type-C suportă ieşiri pentru a adăuga monitoare suplimentare. 
 

Specificaţii generale ROG Flow Z13 (2022)

Procesor Procesor până la Intel Core i9-12900H Grafică Până la NVIDIA GeForce RTX 3050 Ti GDDR6 4 GB TGP 35 W (40 W cu Dynamic Boost) Sistem de operare Windows 11 Pro Ecran Ecran tactil cu Adaptive Sync de 13 inchi 16:10 UHD (3840 x 2400) 60 Hz, 85% DCI-P3, Pantone Validated şi Dolby Vision Ecran tactil cu Adaptive Sync de 13 inci 16:10 FHD (1920 x 1200) 120 Hz, 100% sRGB, Pantone Validated, suport pentru Dolby Vision Memorie Până la 16 GB LPDDR5 la 5200 MHz Stocare Până la 1 TB pe SSD PCIe Gen 4 Tastatură RGB pe o zonă cu Aura Sync Tastatură chiclet retro-iluminată Suport N-key şi cursă a tastelor de 1,7 mm Husă pentru ecran detaşabilă Audio 2 x boxe cu tehnologie Smart Amp Dolby Atmos Certificare Hi-res Tehnologie AI Noise-Cancelation Matrice de microfoane 3D WiFi / Bluetooth WiFi 6E (802.11ax) Bluetooth 5.2 Porturi I/O 1 x interfaţă XG Mobile (include 1 x USB 3.2 Gen 2 Type-C cu DisplayPort™ 1.4 şi Power Delivery) 1 x USB Type-C cu Thunderbolt 4, suport pentru DisplayPort 1.4 şi Power Delivery  1 x USB 2.0 Type-A 1 x jack audio combo de 3,5 mm  1 x cititor de carduri MicroSD Baterie 56 Wh Dimensiuni 302,8 x 204,8 x 12 mm Greutate ~1,1 kg  

Tableta ROG Flow Z13 este disponibilă pe piaţa românească în multiple configuraţii precum cele de mai jos, preţurile pornind de la circa 6859 lei.

GZ301ZA-LD111W: Procesor Intel Core i5-12500H, placa video Intel Iris Xᵉ, ecran tactil 13.4" WUXGA 120Hz, 16GB LPDDR5 RAM, stocare 512GB M.2 2230 NVMe PCIe 4.0 SSD, Wi-Fi 6E, 1.12 Kg
GZ301ZC-LD092W: Procesor Intel Core i7-12700H, placa video NVIDIA GeForce RTX 3050, ecran tactil 13.4" WUXGA 120Hz, 16GB LPDDR5 RAM, stocare 512GB M.2 2230 NVMe PCIe 4.0 SSD, Wi-Fi 6E, 1.18 Kg
GZ301ZE-LD220W: Procesor Intel Core i9-12900H, placa video NVIDIA GeForce RTX 3050 Ti pentru Laptop, ecran tactil 13.4" WUXGA 120Hz, 16GB LPDDR5 RAM, stocare 1TB M.2 2230 NVMe PCIe 4.0 SSD, Wi-Fi 6E, 1.18 Kg
GZ301ZE-LC180W: Procesor Intel Core i9-12900H, placa video NVIDIA GeForce RTX 3050 Ti pentru Laptop, ecran tactil 13.4" WQUXGA (3840 x 2400) 60Hz, 16GB LPDDR5 RAM, stocare 1TB M.2 2230 NVMe PCIe 4.0 SSD, Wi-Fi 6E, 1.18 Kg

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite