VIDEO Imaginile dezastrului. Cum arată două şcoli din Zalău după furtună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O furtună devastatoare însoţită de grindină a măturat, marţi, Zalăul. Două şcoli din municipiu au suferit pagube semnificative după o ploaie cu grindină ce a durat câteva minute.

Zalăul s-a aflat marţi, 28 mai, sub cod roşu de tornadă. Natura dezlănţuită a făcut prăpăd în oraş, printre clădirile sever afectate numărându-se şi două unităţi de învăţământ.

Gheaţa ce a căzut din cer a spart luminatoarele din sticlă armată, care s-au prăbuşit pe holurile unităţii de învăţământ. "Şcoala a fost afectată la partea de acoperiş, ambele iluminatoare de sticlă armată de la corpurile B şi C fiind distruse. Bucăţile de sticlă s-au prăbuşit pe holurile instituţiei de învăţământ", ne-a declarat Gheorghe Bancea, directorul Şcolii "Corneliu Coposu".

La faţa locului au intervenit echipele Citadin şi pompierii, care au îndepărtat bucăţile de sticlă şi au degajat holurile. "Pentru a împiedica pătrunderea apei în şcoală, ca soluţie de moment s-a optat pentru acoperirea zonelor afectate cu prelate. Sperăm ca în cel mai scurt timp să ni se aloce fonduri pentru a putea face reparaţiile necesare", a adăugat Bancea.

Imagine indisponibilă

Pentru a nu expune elevii la pericole, conducerea şcolii şi reprezentanţii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă au decis suspendarea cursurilor pe parcursul zilei de miercuri. Din fericire, deşi la momentul producerii dezastrului în şcoală se aflau mai mulţi copii, niciunul nu a fost rănit.

La Liceul de Artă, grindina a spart mai multe geamuri şi a avariat acoperişul, apa infiltrându-se în sălile de clasă de la ultimul nivel. "Sunt stricăciuni destul de grave. În urma problemelor apărute la nivelul şarpantei, sălile de clasă de la etajul al treilea au fost afectate de infiltraţii, însă, pentru asigurarea continuităţii cursurilor, i-am relocat pe elevii din clasele afectate în sălile de la nivelul inferior. Sperăm ca în cel mai scurt timp să reuşim să protejăm clădirea de eventualele ploi, având în vedere că şcoala noastră este vizată de un amplu proiect de reabilitare", a spusTitus Câmpean, directorul unităţii de învăţământ. 

Citiţi şi:

Municipalitatea face bilanţul dezastrului provocat de grindină. Zălăuanii trebuie să facă dovada pagubelor

FOTO VIDEO Furtună teribilă abătută asupra judeţului Sălaj. Cetăţenii au primit avertizare de cod roşu şi „vânt puternic cu aspect tornadic“

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite