Un bărbat aflat la pescuit s-a înecat în Someş. Cadavrul a fost găsit de fiul victimei
0Apelul la numărul unic de urgenţă 112 a fost făcut de către fiul bărbatului, care îşi căuta tatăl îngrijorat că s-a mai întors de la pescuit.
Un bărbat de 55 de ani din localitatea sălăjeană Băbeni s-a înecat în timp ce se afla la pescuit, pe râul Someş, trupul său fiind descoperit joi dimineaţă, în jurul orei 5.30, de către fiul victimei. Tânărul pornise în căutarea părintelui său, alertat de faptul că tatăl nu se întorsese acasă după partida de pescuit din ziua precedentă.
La faţa locului au intervenit pompierii Secţiei Jibou din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Porolissum" Sălaj, care au scos trupul neînsufleţit al bărbatului din apele Someşului. Persoana scoasă a fost declarată decedată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean prezent la faţa locului.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă, cadavrul fiind transportat la morgă, pentru efectuarea necropsiei. Surse judiciare ne-au declarat că trupul victimei nu prezenta urme de violenţă.
Mai puteţi citi:
Bărbat găsit decedat într-un canal. Poliţiştii fac cercetări pentru moarte suspectă