Turneu naţional de Beach Volei la Zalău
0Un turneu naţional de volei pe nisip va avea loc în acest sfârşit de săptămână la Zalău. Competiţiile au început azi şi vor continua de-a lungul întregului weekend. La turneul din Zalău participă sportivi profesionişti, unii specializaţi numai pe volei pe plajă, însă mulţi jucători de sală, din diviziile A şi B.
Azi au avut loc 16 meciuri, sâmbătă zece, iar duminică patru. Potrivit antrenorului echipelor din Sălaj, Nicolae Sârb, turneul “Cupa Cetăţii” se desfăşoară sub egida Federaţiei Române de Volei, cu ocazia Zilelor Oraşului. “Primul turneu din circuitul naţional s-a desfăşurat acum două săptămâni la Cluj, al doilea la Oradea, săptămâna trecută, iar cel din Zalău va fi în acest weekend. Urmează ca în luna august să aibă loc Campionatele Naţionale, la Bucureşti. Noi ne bucurăm că am reuşit să organizăm acest turneu la Zalău, deoarece implică mari costuri, însă faptul că avem un teren de beach volei chiar aici a fost un factor hotărâtor”, precizează antrenorul. El spune că vor intra în competiţie peste 20 de echipe, cu jucători din lotul naţional de volei, jucători de la Steaua, de la Dinamo sau din străinătate.
Premiile sunt în valoare totală de 1500 de euro şi vor fi oferite de către Primăria Zalău, co-organizator al turneului.
Va deveni o tradiţie
În Zalău, turneul se află la ediţia a doua, iar faptul că acum există un teren profesionist, îi face pe organizatori să spere că această competiţie va deveni o tradiţie anuală. “Sperăm să devină o tradiţie la Zalău şi beach voleiul, aşa cum este voleiul de sală. În beach volei, spre deosbire de voleiul de sală, este nevoie de foarte multă tehnică şi tactică. Este un sport atât al trupului cât şi al minţii. Acest sport, alături de înot, modelează trupul în cel mai armonios mod”, precizează Lucian Ardelean, administratorului terenului din Zalău.
Terenul îi aşteaptă pe toţi cei care doresc să se recreeze practicând acest sport, nu numai pe profesionişti. Şi, de fapt, potrivit lui Ardelean, aceştia sunt cei care îl folosesc cel mai des. “În afară de competiţiile pe care le organizăm, mai mult amatorii vin să se recreeze jucând. Avem familii întregi, de la nepoţi la bunici, care vin frecvent”, precizează administratorul.
În 11-14 august va mai avea loc o competiţie, un turneu feminin naţional, iar în perioada 18-19 august se va desfăşura un turneu naţional de juniori.
Costă 25 de lei pe oră
Contra sumei de 25 de lei pe oră, oricine poate să joace volei pe terenul cu nisip din parcul central al oraşului, între orele 11.00 şi 23.00. Frecvent se organizează şi competiţii. Terenul de volei pe plajă a fost amenajat vara trecută, în locul terenului de mini-golf din Parcul Central al Zalăului, dar s-a deschis luna trecută. Juniorii de la cluburile sportive care fac performanţă pot juca pe gratis.