Travel Scribus, aplicaţia mobilă prin care un tânăr vrea să promoveze turismul românesc
0Alexandru Damaschin, un tânăr de 30 de ani din Iaşi, a iniţiat un proiect prin care vrea sa realizeze o aplicaţie mobilă de turism, care să ofere călătorilor ghiduri pentru fiecare judeţ în parte.
Travel Scribus este un proiect îndrăzneţ al lui Alexandru Damaschin, un tânăr pasionat de călătorie şi preocupat de promovarea potenţialului turistic românesc. Ieşean la origine, Alexandru îşi trăieşte viaţa pe principiul "călătorului îi şade bine cu drumul", ca dovadă în ultimii doi ani şi jumătate a locuit în nouă judeţe.
Cu prilejul multelor sale călătorii, tânărul a realizat că există judeţe foarte valoroase din punct de vedere turistic, dar ale căror atracţii fie nu sunt promovate suficient, fie sunt omise de pe harta turistică. "Cred că potenţialul turistic românesc se regăseşte în prezentarea atracţiilor turistice din fiecare judeţ. Sunt convins că există cel puţin o destinaţie turistică agroturistică, culturală sau de agrement care poate fi ambasadorul turistic pentru fiecare dintre judeţele ţării. De aceea, ne dorim să invităm românii şi musafirii să descopere frumuseţile fiecărui judeţ în parte, pentru că turismul românesc nu înseamnă numai Maramureş, Bucovina, litoral, Delta Dunării, Braşov, Sibiu sau Dracula, Hagi şi Nadia Comăneci", spune Alexandru.
Colecţie de 41 de ghiduri
Aşa s-a născut ideea aplicaţiei Travel Scribus, un proiect în spatele căruia stă o echipă în care Alexandru Damaschin îi are alături pe Marian Dumitru, Ionela Panariu, Silvia Bosoiu şi Andreea Iuliana Pintea.
Proiectul este structurat pe trei forme de turism: agroturism, turism cultural şi turism de agrement. După cum susţine fondatorul aplicaţiei, "Travel Scribus" va fi dezvoltat la nivel naţional se va concretiza într-o colecţie de 41 de ghiduri turistice pentru fiecare judeţ în parte, pentru a creşte numărul călătorilor din România. Astfel, vor fi puse la dispoziţia turiştilor informaţii despre traseele pe care le pot parcurge, despre cazare, despre locurile unde se pot distra şi unde pot mânca pe durata excursiei, dar şi costurile pe care le presupune fiecare din activităţile enumerate sau ponturi de economisit bani. Prin accesarea aplicaţiei, cei interesaţi vor avea la îndemână hărţi, fotografii, dar şi testimoniale video despre toate destinaţiile turistice. Accesul la aceste ghiduri de călătorie va fi în format interactiv, digital şi audio, şi se va face direct din aplicaţie.
"Nu toţi cei cărora le place să călătorească vor să urmeze un traseu prestabilit de firmele din turism. Mai mult decât atât, doar câteva judeţe din România sunt promovate turistic", subliniază Alexandru Damaschin. Şi pentru că vrea să demonstreze că şi zone aparent neinteresante din punct de vedere turistic ascund, de fapt, o mulţime de obiective interesante, primul ghid care va fi lansat odată cu aplicaţia va fi dedicat Sălajului.
Partea de documentare este deja finalizată, după două luni în care ieşeanul a bătut judeţul în lung şi-n lat:
"Vreau să demonstrez că judeţul Sălaj are o ofertă turistică generoasă chiar dacă sunt glume proaste care spun că nu este decât un cartier al Clujului. Eu cred că este o destinaţie agroturistică, culturală şi de agrement şi chiar va fi primul judeţ cu care aplicaţia intră în categoria produselor dedicate turismului intern. Sălajul are de două ori mai multe biserici de lemn decât bine promovatul judeţ vecin, anume Maramureşul, care are ca brand turistic bisericile de lemn, porţile maramureşene (care, de fapt, sunt apusene) şi tradiţiile".
Finaţare printr-o campanie de crowdfunding
Convins că "există loc sub soare pentru fiecare judeţ" şi că "nu trebuie să sacrificăm un judeţ în favoarea altuia", tânărul şi-a propus ca prin acest "botez de brand turistic" să promoveze "ambasadorii" din fiecare zonă, indiferent de ce se ştie până acum.
Pentru ca Travel Scribus să devină funcţional, tânărul a înscris proiectul într-o campanie de crowdfunding, pe platforma creştemidei.ro. "Este o formă de finanţare. Practic, în loc să apelăm la un investitor ori la un împrumut, ne adresăm la finanţarea colectivă. Noi previndem produsul, oamenii îl plătesc în avans, la un preţ cu 25 la sută mai mic decât cel oficial, iar noi obţinem banii necesari pentru a-i investim în producţie. Astfel, fiecare finanţator devine un mic investitor", a explicat Alexandru Damaschin, precizând că pragul de finanţare începe de la 15 lei.
Suma pe care echipa "Travel Scribus" îşi propune să o obţină din prevânzarea aplicaţiei pe platforma de crowdfunding este de 13.500 de lei. Costurile pe care le implică documentarea în fiecare judeţ sunt de peste 30 de ori mai mari. "Realizarea documentării pentru ghidul turistic al Sălajului ne-a costat în jur de 2.000 de euro, bani pe care i-am asigurat din resurse proprii. Estimăm că pentru a acoperi toate judeţele ţării vom avea nevoie de circa 100.000 de euro. Dacă găsim un investitor, munca va fi acoperită într-un an, dacă nu, în patru ani. Sunt multe variante de finanţare, însă birocraţia este mare, iar noi ne mişcăm mult prea repede. Vom găsi, însă, cea mai bună variantă", a mai spus ieşeanul.
Vă mai recomandăm:
Pelerin pe două roţi. Un jurnalist din Sălaj descoperă pe bicicletă frumuseţile ascunse ale lumii