Tradiţii peste care s-a aşternut praful. „Danţul în şură“, locul unde se perfectau căsătoriile din satul sălăjean

0
0
Toată suflarea satului participa la danţul în şură FOTO Andreea Vilcovschi
Toată suflarea satului participa la danţul în şură FOTO Andreea Vilcovschi

Dansul popular codrenesc reprezenta, în comunitatea rurală sălăjeană de odinioară, un puternic liant, locul în care tinerii satului îşi dădeau întâlnire, petreceau şi îşi etalau portul popular şi talentul.

Hora satului sau „danţul” este un obicei străvechi ce s-a păstrat până prin 1970 în Ţara Codrului, zona etnografică întinsă pe teritoriul judeţelor Sălaj, Satu Mare şi Maramureş. Acest important eveniment socio-cultural din viaţa comunităţii era un prilej de întâlnire pentru tinerii satului ori chiar ai satelor apropiate şi avea un rol deosebit în perfectarea viitoarelor căsătorii, scrie profesorul sălăjean Mirel Olăhuţ, în revista “Caiete Silvane”.  Tot aici, sătenii se puneau de acord în privinţa a ceea ce aveau de făcut în săptămânile următoare ori dezbăteau ultimele noutăţi auzite pe uliţa satului sau în târguri.

Potrivit sursei citate, pregătirile pentru dans se făceau încă de la vârste fragede, copiii fiind iniţiaţi în tainele jocului prin organizarea unor “danţuri mici”. Şi asta pentru că niciun părinte nu voia ca pruncul său să ajungă de râsul satului pentru că nu stăpâneşte dansul popular. “Unii tineri exersau, fluierându-şi melodia mai ales în grajd pe lângă furcă de unde şi strigătura: <<Nuţu popii de la noi/ Sare-n sus pângă furcoi/ Tropoteşte mânânţel/ De râd vacile de el>>”.

dantul in sura

Dacă feciorii ştiau juca, erau primiţi oricând în „danţ”, însă în cazul fetelor, accesul era prestabilit de către părinţi, care aveau nevoie de răgaz pentru a-i procura un costum nou. De altfel, ziua intrării fetei în danţ era una deosebită în viaţa ei, fiind sărbătorită de întreaga familie.

Danţul se ţinea într-o şură din sat, unde se aşezau, pe lângă pereţi, bănci pe care să şadă femeile în vârstă. Muzicanţii cântau în podul şurii ori într-un colţ al acesteia, iar jocul se întindea până spre înserat.
Primii care intrau în joc erau tinerii, cărora li se alăturau mai apoi “însurătorii” (bărbaţii şi nevestele tinere). Toţi încingeau o horă sub privirele atente şi pline de admiraţie ale spectatorilor. “Toate familiile doreau să-şi vadă feciorul sau fata în rândul dansatorilor: frumos îmbrăcat, îndemânatic şi respectat de mulţime pentru ţinuta şi caracterul său”, menţionează prof. Mirel Olăhuţ, cu precizarea că nu erau scăpate din vedere nici celelalte aspecte, cum ar fi măiestria unor dansatori sau stângăcia altora.

Citând o lucrare a muzeografului Camelia Burghele, profesorul sălăjean descrie costumul popular codrenesc specific zonei Sălajului ca având o ţinută aparte: “Spăcelul (cămaşa femeiască – n. n.) avea pieptul şi mânecele cu încreţele, ornamentate cu broderie făcută cu acul, în forme geometrice, mânecile terminându-se cu pumnăşei cusuţi multicolor. Unele cămăşi erau brodate pe ciur, altele cusute cu fitău, mai ales de culoare galbenă. Poalele erau largi, din mai mulţi laţi de pânză, terminate cu cipcă şi alese cu ciur. Zadia era ţesută în război, cu brăduleţi, şi apoi plisată”.

dantul in sura

Când mergeau la danţ, fetele purtau la brâu batistă, iar năframa avea culoarea galbenă, fiind cusută cu flori maro. Conform tradiţiei, femeile bătrâne aveau pe cap năframă neagră, iar peste spăcel, năframă după cap. În ceea ce priveşte cămeşile bărbăteşti, aceste erau ornamentate, în cea mai mare parte, cu cusături albe sau galbene, susţine profesorul sălăjean. Cămaşa se purta peste gaci, împreună cu un laibăr negru. Iarna îşi luau ciopareci din pănură albă, ornamentaţi cu o stofă neagră pe partea exterioară, prinşi la brâu în curea. Peste laibăr aveau căputul din pănură gri sau chiar gubă.

Obiceiul danţului în şură a fost reînnodat, zilele trecute, în satul Sîg din judeţul Sălaj, de către Oana Rîndunică, o localnică pasionată de tradiţii. Şura lui Ioanea Ţitreanului a fost gătită ca pe vremea bunicilor şi străbunicilor, cu pereţi tapetaţi cu ţoale colorate, s-au servit păpuşi (sarmale – n. n.), pancove şi ciurigăi, s-a băut un păhărel de vin sau de pălincă, s-a chiuit şi s-a jucat până târziu. Acţiunea a permis o călătorie în timp bătrânilor satului, care au avut, astfel, ocazia, să retrăiască o duminică din tinereţea lor, în timp ce tinerii au putut vedea cum petreceau, cândva, bunicii lor.

Vă mai recomandăm:

Nunta străbunicilor, recreată în detaliu după 75 de ani. Nepoata de 19 ani l-a avut drept mire pe un prieten bun din sat

Proiect inedit pe Valea Barcăului: tabără de cusut ie pentru copiii din România şi Republica Moldova

FOTO Comuna de Cartea Recordurilor. Peste 1.500 de bucăţi de clisă fripte-n botă la Pericei, în speranţa unui nou record mondial

Superba poveste a românului care a parcurs 12.000 de kilometri pe jos, în gaci largi şi cămaşă cu fiolcaşi, şi a lăsat un costum popular în Argentina

Mai multe - Zalău

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite