Se fac cărţi de identitate şi în weekend. Vezi de ce acte ai nevoie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ghişeele vor fi deschise duminică până la ora 23.00
Ghişeele vor fi deschise duminică până la ora 23.00

Persoanele care nu au carte de identitate sau cărora le-a expirat acest act se pot prezenta în weekend la ghişeele Serviciului Evidenţa Persoanelor din cadrul Primăriei Zalău pentru a primi unul nou.

Modificarea programului ghişeelor Serviciului Evidenţa Persoanelor s-a făcut pentru a veni în sprijinul persoanelor cu drept de vot care nu au carte de identitate valabilă şi care, astfel, nu şi-ar putea exercita duminică dreptul la vot, în condiţiile în care la referendumul de duminică nu se poate vota cu cartea de alegător, ci doar cu actul de identitate.


Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Zalău, sâmbătă ghişeele vor fi deschise între orele 8.00 şi 14.00, iar duminică vor fi deschise între 8.00 şi 23.00, adică până la ora închiderii urnelor. Cei care solicită eliberarea cărţii de identitate trebuie să se prezinte la ghişee cu cerere (care se ia de la ghişeu), certificat de naştere  şi certificat de căsătorie (dacă este cazul),  în original şi copie, hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă, în original şi copie (dacă este cazul), certificatul de deces al sotului/soţiei  decedat/decedată (daca este cazul), documentul cu care face dovada adresei   de  domiciliu, în original şi copie. În cazul în care locuinţa  este proprietatea altei  persoane,  se va prezenta proprietarul locuinţei,  care va avea asupra sa actul de identitate şi actul care atestă dreptul de proprietate. Solicitantul mai trebuie să prezinte cartea de alegător,  în original. În cazul furtului actului de identitate, trebuie prezentată dovada de la poliţie, din care să rezulte că s-a reclamat furtul, iar în cazul schimbării domiciliului, certificatele de naştere, în original şi copie, ale copiilor  minori (dacă e cazul).

Nu în ultimul rând, trebuie prezentată chitanţa care să ateste că a fost plătită taxa de 11 lei, ce poate fi plătită la ghişeele Serviciului Taxe şi Impozite Zalău din cadrul primăriei sau la oficiile poştale din municipiu.

Referendumul de duminică are şi efect invers. Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatricularea vehiculelor şi Serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple nu vor avea luni, 30 iulie, activităţi de lucru cu publicul.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite