Se caută manager pentru Spitalul orăşenesc Jibou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul din Jibou FOTO spitaljibou.ro
Spitalul din Jibou FOTO spitaljibou.ro

Consiliul de Administraţie al Spitalului orăşenesc Jibou organizează, la începutul lunii martie, un concurs pentru ocuparea funcţiei de manager - persoană fizică - a unităţii spitaliceşti, după ce actualul manager, Gabriela Boldea, a ajuns la final de mandat.

Concursul va avea loc în 10 martie. Dosarele de participare la concurs de pot depune la compartimentul resurse umane al spitalului (Jibou str. Libertăţii nr. 28), până la data de 4 martie. Se pot înscrie candidaţi care îndeplinesc , cumulativ, următoarele  criterii:sunt absolvenţi  de învăţământ  universitar de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă;sunt absolvenţi ai  unor cursuri de perfecţionare în management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin Ordin al ministrului Sănătăţii, ori sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ, organizat într-o instituţie  de învăţământ superior acreditată , potrivit legii; au cel puţin doi ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii; nu sunt condamnaţi penal sau în curs de urmărire penelă; sunt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic); nu au vârsta de pensionare.

Relaţii suplimentare privind organizarea concursului, probele de concurs, tematica şi bibliografia sunt disponibile la sediul spitalului şi pe site-ul www.spitaljibou.ro/ şi la telefon  0260/644710.

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite