Sălaj: Directorii caută măsuri pentru siguranţa elevilor în şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorii trebuie să găsească soluţii pentru creşterea gradului de siguranţă din şcoli
Directorii trebuie să găsească soluţii pentru creşterea gradului de siguranţă din şcoli

Directorii unităţilor de învăţământ din judeţ se întâlnesc mâine la Zalău pentru a stabili împreună ce pot face pentru a preveni actele de violenţă din şcoli. Întâlnirea a fost dispusă de conducerea Ministerului Educaţiei, ca reacţie la tragicul incident petrecut zilele trecute la Craiova.

După incidentul petrecut la un liceu din Craiova, în care un elev a fost înjunghiat mortal chiar în faţa porţii unităţii, şcolile din Sălaj au primit sarcină să întărească măsurile de siguranţă în şcoli. Directorii se vor întâlni, mâine, la Inspectoratul Şcolar, cu reprezentanţii Prefecturii şi ai Poliţiei de Proximitate pentru a afla ce au de făcut, iar Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă în Educaţie va identifica, începând de săptămâna aceasta, şcolile ce prezintă riscuri din punctul de vedere al siguranţei elevilor.

Chiar dacă în şcolile din Sălaj nu au avut loc recent incidente atât de grave, elevii din judeţ nu sunt, totuşi, străini de actele de violenţă. Numai în primele două săptămâni de şcoală au fost înregistrate trei astfel de incidente, în care au fost implicate în special eleve.

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite