Profesorii se mută la Tribunal. Ei cred că numai instanţa le poate da salariile înapoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au câştigat la Curtea de Apel Cluj majorarea salariilor cu 37 la sută, profesorii din Sălaj se pregătesc să deschidă noi procese la Tribunalul Sălaj. Liga Sindicatelor din Învăţământ face liste de petenţi pentru procese care vizează recuperarea celor 25 de procente reţinute din indemnizaţia de concediu, dar se pregăteşte şi pentru o acţiune în instanţă pentru declararea ca ilegală a diminuării salariilor cu 2


După numai două săptămâni de când au obţinut la Curtea de Apel Cluj o sentinţă definitvă şi irevocabilă de acordare a unei majorări de 37 la sută a salariilor, prevăzută de Legea 221/2008, dar neaplicată de Guvern, profesorii sălăjeni se pregătesc de noi procese cu statul. De această dată, este vorba despre două acţiuni ce privesc Legea 118/2010, prin care profesorilor le-a fost diminuate cu 25 la sută atât indemnizaţiile de vacanţă, cât şi salariile.

Potrivit liderului sindical Eusebiu Lehene, preşedintele Ligii Sindicatelor din Învăţământ Sălaj, ieri a fost termenul până la care sindicaliştii trebuiau să definitiveze listele cu cei cărora le-au fost diminuate, ilegal spun profesorii, indemnizaţiile de concediu. „Potrivit Codului Muncii, indemnizaţiile de concediu se acordă cu cinci zile înainte de vacanţă, ceea ce înseamnă, în cazul profesorilor, cel târziu 10 iunie, dată la care nu era încă în vigoare Legea 118/2010”, explică liderul sindical. El mai spune că acelaşi Cod al Muncii prevede ca indemnizaţiile de vacanţă să se calculeze ca medie a ultimelor trei salarii, adică salariile pe lunile aprilie–iunie, care nu au fost afectate de diminuarea de 25 de procente, intrată în vigoare abia de la 1 iulie.
Profesorii din Sălaj au de partea lor o primă sentinţă favorabilă obţinută într-o cauză identică de sindicaliştii din Călăraşi.

Sentinţa de la Vâlcea, imbold pentru profesorii din Sălaj

Dascălii sălăjeni nu se mulţumesc numai cu atât. Vestea că o instanţă din Vâlcea a stabilit, în urma acţiunii unor sindicalişti din administraţie, că diminuarea salariilor cu 25 la sută contravine drepturilor omului şi este, prin urmare, ilegală, ar putea fi un imbold pentru încă o acţiune. „Marţi avem o întâlnire la Bucureşti, cu liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, şi s-ar putea să se decidă să acţionăm şi noi, cu toţii, în instanţă Guvernul în aceeaşi cauză”, declară Eusebiu Lehene.


Data restituirii banilor este incertă

Şeful sindicaliştilor din învăţământul sălăjean este realist, însă, în privinţa momentului în care profesorii îşi vor primi banii. „În acest moment, Guvernul nici măcar nu ştie care este nivelul restanţelor pe care le are faţă de salariaţii bugetari, în baza sentinţelor definitive şi irevocabile obţinute deja. Nu ştie nici când vor fi plătiţi aceşti bani”, explică el.


Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite