Omagiu adus tricolorului. Un grup de militari a arborat steagul României pe cel mai înalt vârf din Munţii Apuseni
0Pentru a cinsti tricolorul sub care îşi servesc patria, un grup de militari sălăjeni au decis să organizeze o acţiune specială. Cu raniţele în spinare, ei au urcat de Ziua Drapelului Naţional la peste 1.800 de metri altitudine, unde au amenajat un catarg şi au arborat steagul României.
Patru militari de la Batalionul 317 Sprijin Logistic "Voievedul Gelu" Zalău, din cadrul Regimentului 69 Artilerie Mixtă "Silvania" Şimleu Silvaniei, şi membri ai Grupului Invictus România, au urcat pe Vârful Bihor, cel mai înalt pisc din Munţii Apuseni, pentru a marca într-un mod special Ziua Drapelului Naţional. După o călătorie ce a durat aproape 12 ore, grupul de temerari a reuşit să arboreze tricolorul românesc la 1.849 de metri înălţime.
"Dedicăm această ascensiune Zilei Drapelului Naţional", ne-a declarat plutonier major Florin Dârjan, unul dintre iniţiatorii acţiunii şi cooronatorul expediţiei în Munţii Apuseni. Alături de el, pe munte au urcat locotenentul Adrian Vasile, plutonierul major Laurenţiu Lăpuşte şi sergentul major Gabriel Boticaş. Cei patru au pornit în călătorie duminică, 25 iunie, la orele dimineţii. Din Zalău până în Arieşeni, temerarii sălăjeni au mers cu maşina, pentru ca de acolo şi până pe pisc, să urce pe jos, cu raniţele în spate, vârful de 1.849 de metri. "Am urcat circa 15 kilometri până în vârf, îmbrăcaţi în uniformă militară şi purtând fiecare în spate o raniţă grea de 20 kilograme. Am dus cu noi un catarg, sacii de dormit, cortul, precum şi cimentul şi nisipul necesar pentru a putea arbora drapelul. Toate acestea, pentru a cinsti acest simbol naţional", a precizat plutonierul major Dârjan.
FOTO Facebook.com/Gabriel Marius Boticas
Militarii au înnoptat pe munte, pentru ca la primele ore ale dimineţii, să instaleze catargul şi să înalţe drapelul României, pe care au trecut denumirea unităţii . După ce au salutat tricolorul, sălăjenii au intonat, în pas de marş, cântecul istoric "Treceţi batalioane române Carpaţii". "A fost cam rece, dar am venit pregătiţi cu echipament de munte, aşa că noaptea a trecut cu bine", a mai spus coordonatorul expediţiei.
Demersul reprezentanţilor Batalionului 317 este al treilea de acest fel, după ce anul trecut, şapte militari zălăuani au urcat pe Vârful Vlădeasa, iar în 2015, alţi 12 au cucerit Vârful Moldoveanu, pentru a cânta cu mândrie şi dragoste de ţară Imnul Naţional. În vârstă de 43 de ani, Florin Dârjan a fost implicat în toate aceste expediţii, ba chiar şi în diverse activităţi dedicate sprijinirii veteranilor participanţi la acţiunile militare. În 2016, el a luat parte la campania derulată la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, ce prevedea executarea a 22 de flotări timp de 22 de zile, pentru a atrage atenţia şi a-i sprijini pe veteranii participanţi la acţiuni militare din toate timpurile, români sau de alte naţionalităţi, care suferă de Stres Postraumatic. Dârjan are la activ două misiuni în teatrele de operaţii din Angola şi Afganistan.
Pentru a marca Ziua Imnului, militarii zălăuani se gândesc la o nouă expediţie, cel mai probabil pe Vârful Pietrosu (2.303 metri) din Munţii Rodnei, cel mai înalt vârf din Carpaţii Orientali.
Grupul Invictus România a luat fiinţă în urmă cu aproape patru ani, scopul fiind strângerea de fonduri pentru a-i sprijini pe militarii români răniţi în teatrele de operaţii din Afganistan să participe la Jocurile Paralimpice.
Vă mai recomandăm: