Nuntă tradiţională în stil roman la Zalău
0O ediţie inedită a Festivalului Roman va avea loc la Zalău, sâmbătă 30 iulie. Doi tineri pasionaţi de istoria daco- romană şi de promovarea culturii acestor două popoare îşi vor uni destinele într-un ceremonial specific acelor vremuri în faţa tuturor zălăuanilor ce vor sa le fie alături.
A VII- ediţie a Festivalului Roman va avea loc sâmbătă 30 iulie la Zalău. În acest an evenimentul va debuta cu o nuntă veritabilă în stil roman ai cărei protagonişti vor fi Ancuţa Mărieş, medic de profesie, cunoscută pentru implicarea în promovarea culturii dacice, şi arheologul american Eric de Sena. Tinerii vor defila în straie romane iar căsătoria civilă a celor doi va fi oficiată de către primarul Radu Căpîlnaşiu. Toţi participanţii la eveniment vor purta costume romane, inclusiv edilul oraşului va avea ca ţinută îmbrăcămintea specifică romanilor, însă fără a uita de panglica tricoloră nelipsită de la astfel de evenimente oficiale.Ceremonialul nupţial tradiţional roman va fi oficiat în grădina de vară a Colegiului Naţional Silvania de către Roxana Dobocan, coordonatoarea renumitei trupe Nimfele Daciei. Întregul eveniment se va desfăşura începând cu ora 10.00 şi va fi deschis publicului interesat.