Medici de familie din Sălaj, condamnaţi pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două doctoriţe au profesat pe toată durata cercetării penale şi a judecării FOTO Ahivă
Cele două doctoriţe au profesat pe toată durata cercetării penale şi a judecării FOTO Ahivă

Tribunalul Sălaj s-a pronunţat săptămâna trecută şi în privinţa celui de-al doilea medic de familie din comuna Hida, trimis la sfârşitul anului trecut în judecată pentru luare de mită.

Tribunalul Sălaj a condamnat-o la un an de închisoare pe Maria Onaţ, medic de familie în comuna Hida, trimisă în judecată în decembrie 2011 pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în 10 zile de la pronunţarea care a avut loc miercuri, 19 decembrie.


Condamnarea a rămas, însă, definitivă, în cazul celuilalt medic de familie din Hida, acuzat în aceeaşi perioadă de aceeaşi infracţiune. Este vorba despre Czirjek Emoke, condamnată de judecătorii Tribunalului Sălaj la patru luni de închisoare pentru luare de mită în formă continuată. Sentinţa a fost pronunţată în luna aprilie, iar medicul nu a făcut apel.

Reamintim că cei doi medici de familie din Hida au ajuns în atenţia organelor de cercetare penală în toamna anului trecut, după ce mai mulţi pacienţi de-ai lor au reclamat la Poliţie că li s-au cerut bani pentru servicii medicale de care, în mod normal, ar fi trebuit să beneficieze gratuit. Este vorba despre diverse adeverinţe, trimiteri şi reţete, o parte dintre acestea fiind decontate în acelaşi timp şi de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate”.

S-au „mânjit” pentru câteva mii de lei

În cazul lui Czirjek Emoke, instanţa a dispus şi confiscarea de la medicul de familie, în favoarea statului, a sumei de 1.522 de lei, cât au calculat anchetatorii că ar fi primit ca mită în perioada verificată, adică din 2009 până în 2011, când a fost făcută sesizarea. De la Maria Onaţ, instanţa a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei de 2.538 lei.

Între timp, cei doi medici continuă să meargă la serviciu la cabinetele din comuna Hida, întrucât în niciunul din cazuri instanţa nu a  aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării activităţii, motiv pentru care Casa de Asigurări de Sănătate nu a întrerupt relaţiile contractuale cu acestea.

Nici pe linie profesională nu s-a luat, încă, nicio măsură împotriva acesteia. Preşedintele Colegiului Medicilor Sălaj, doctorul Liviu Oroianu, ne-a declarat că dacă instanţa nu sesizează Colegiul - şi până acum se pare că n-a făcut-o - acest for nu poate lua nicio măsură împotriva celor două.
 

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite