Iuliu Maniu şi culisele Marii Uniri. Cum a organizat Sfinxul armata care a apărat Viena şi cum a fost la un pas de a fi arestat în Budapesta
0
Rolul lui Iuliu Maniu în realizarea Unirii din 1918 a fost unul hotărâtor nu doar prin aportul la desfăşurarea Marii Adunări Naţionale, ci şi prin contribuţia sa decisivă la demersurile care au precedat actul de la 1 Decembrie.
În 1918, Iuliu Maniu era renunoscut ca un lider al românilor din Transilvania. Avea 45 de ani şi ocupase, deja, funcţii politice şi administrative importante. Fusesel ales încă din 1897 (la 24 de ani) în Comitetul Partidului Naţional Român, iar în 1906 a fost ales deputat în Parlamentul de la Budapesta, unde s-a remarcat ca exponent al românilor transilvăneni şi ca un excelent cunoscător al legislaţiei ce guverna monarhia dualistă. În aceste condiţii, nu este întâmplător importantul rol primit şi asumat de Iuliu Maniu în pregătirea şi realizarea Marii Uniri.
Episodul Viena. Armata organizată de Iuliu Maniu a apărat 55 de zile capitala imperiului
Un moment esenţial pentru realizare Unirii a fost organizarea unei armate a Transilvaniei, care să asigure cadrul unui asemenea demers. Cel care a avut misiunea organizării militarilor români aflaţi în serviciul armatei imperiale a fost chiar Iuliu Maniu. Episodul i-a fost povestit de cel supranumit ”Sfinxul de la Bădăcin” discipolului său, Corneliu Coposu. Seniorul relatează, astfel, cu Iuliu Maniua dezertat de pe frontul italian şi a venit în ţară, convocând, la Arad, Consiliul de Conducere a Partidului Naţional Român, care l-a investit cu ”un fel de mandat de reprezentant plenipotenţiar al poporului român din Transilvania, era un fel de ministru de externe şi ministru al apărării naţionale în guvernul fantomă înjghebat de Consiliul Naţional Român de la Arad”, precizează Coposu. În această calitate, Maniu pleacă la Viena, unde cere să fie prezentat ministrului de război. A fost primit de un colonel, şeful de cabinet al ministrului, contrariat de faptul că un simplu locotenent cere o întrevedere cu un general. ”(...) I s-a adresat cu reproşuri: Dumneata nu ştii că trebuie să te adresezi organelor superioare pe cale ierarhică? (...) Dumneata ce poziţie ai? La care Maniu, foarte senin, i-a răspuns: Sunt dezertor de pe front! Colonelul i-a răspuns: Nu crezi că poţi fi arestat şi împuşcat? La care Maniu a răspuns: - nu, pentru că eu nu sunt un simplu locotenent al Majestăţii Sale, sunt reprezentantul poporului român”, relatează detaliile acelui episod Seniorul, aşa cum i-au fost ele povestite de Iuliu Maniu. ”Crezi dumneata că ai putea asigura ordinea în Viena în timpul grevei poliţiştilor? La care Maniu, curajos, a spus: Da, cu condiţia ca pe lângă cazarma Ferdinand, unde sunt găzduiţi ofiţerii şi subofiţerii români, să îmi daţi şi cazarma Împăratului Carol, pentru ca soldaţii şi ofiţerii români să poată să se adune în aceste cazarme”.
Situaţia a fost salvată de prinţul Jean de Lichtenstein care a intrat în încăpere şi, cunoscându-l pe Maniu de la dezbaterile politice din Parlamentul ungar şi de la conferinţele internaţionale, i-a recomandat colonelului să-l introducă imediat la ministrul de război. Acolo, Maniu i-a cerut ministrului (generalul von Straeger Steiner) ca o aripă a Ministerului de Răboi să fie pusă la dispoziţia Comandamentului Român, invocând ca argument faptul că imobilul a fost construit pe banii populaţiei din Austro-Ungaria, iar din această populaţie, 7 milioane sunt români. Românul i-a spus generalului că are nevoie de acea parte a clădirii pentru că poporul român vrea să-şi organizeze propria armată. Generalul s-a arătat iritat şi sceptic, dar nu l-a refuzat pe loc şi a solicitat, totuşi, un timp de gândire. ”Între timp, i s-a raportat (generalului - n.a.) că în Viena a izbucnit o grevă generală care cuprinde poliţia oraşului şi că în ultimele 24 de ore s-au întâmplat câteva mii de agresiuni: furturi, violuri, tâlhării, cărora nu se poate face faţă. Şi atunci a ieşit din camera de chibzuire li l-a întrebat pe Maniu: Crezi dumneata că ai putea asigura ordinea în Viena în timpul grevei poliţiştilor? La care Maniu, curajos, a spus: Da, cu condiţia ca pe lângă cazarma Ferdinand, unde sunt găzduiţi ofiţerii şi subofiţerii români, să îmi daţi şi cazarma Împăratului Carol, pentru ca soldaţii şi ofiţerii români să poată să se adune în aceste cazarme”, relata Seniorul. Potrivit acestuia, ministrul a acceptat condiţiile puse de Maniu, iar în următoarele săptămâni viitorul premier a adunat acolo 160.000 de ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi români, conduşi de ministrul de război Iuliu Maniu. Se întâmpla în august 1918. Armata a asigurat 55 de zile ordinea în Viena, pe timpul grevei poliţiştilor, iar o parte din ea, compusă aproape în exclusivitate din Regimentul 83 din Orăştie, a fost trimisă la Alba Iulia să pregătească ”Adunarea Unirii”.
Episodul Budapesta: la un pas de a fi arestat
Pe drumul de întoarcere de la Viena, Iuliu Maniu se opreşte la Budapesta. ”Mai exista o problemă foarte importantă, care trebuia pusă la punct, şi anume: atitudinea guvernului maghiar de la Budapesta faţă de Adunarea Naţională convocată la Alba Iulia. Sosind în capitala maghiară, a căutat imediat să se întâlnească cu ministrul pentru minorităţi, Jaszi Oskar, pentru a aranja chestiunea. După vreo 15 ani, Oskar Jaszi, pe atunci profesor la o univeritate din Statele Unite, făcând o vizită lui Iuliu Maniu la via acestuia de la Bădăcin, a povestit că în acel moment miniştrii social-democraţi şi cu contele Teodor Batthany, ministrul de interne în acel guvern, au cerut ca Maniu să fie imediat arestat şi trimis în judecată pentru înaltă trădare”, spune preotul Cristian Borz, cel care se ocupă de administrarea Casei memoriale ”Iuliu Maniu” din Bădăcin, judeţul Sălaj.
Preotul Cristian Borz
Discuţiile continuă în Transilvania, la Arad, unde guvernul ungar a trimis pentru tratative cu Comitetul Naţional Român o delegaţie condusă de Jaszi Oskar Jaszi. La un moment dat, ministrul minorităţilor l-a întrebat pe Maniu: „în definitiv ce vor românii". Răspunsul viitorului premier a fost tranşant: „Desfacere totală".
Iuliu Maniu - ales preşedinte al Consiliul Dirigent al Transilvaniei
Ziua de 1 Decembrie 1918, zi de duminică, a început la Alba Iulia cu Sfânta Liturghie. După Liturghie, cei 1.228 de delegaţi ai românilor s-au adunat în sala mare a Casinei militare din Alba Iulia, alţi 100.000 de români aşteptând afară, pe Câmpul lui Horea, venirea oratorilor, care să le prezinte actul unirii. Au rostit discursuri memorabile George Pop de Băseşti, care este ales şi preşedinte de onoare al adunării, Vasile Goldiş şi Iuliu Maniu. ”Spre deosebire de cuvântarea lui Vasile Goldiş (din cadrul Marii Adunări – n.a.), discursul rostit de către Iuliu Maniu s-a bucurat din partea istoricilor, în timpul regimului comunist, de o atenţie infinit mai mică. Deşi calităţile şi meritele deosebite pe care le-a avut Vasile Goldiş în realizarea Unirii sunt mai presus de orice îndoială, trebuie recunoscut faptul că şi el a beneficiat de un tratament privilegiat, datorită vederilor sale de stânga, pe care el însuşi le-a mărturisit în mai multe rânduri. În schimb, lui Iuliu Maniu nu i se putea ierta faptul că după al doilea război mondial a fost simbolul rezistenţei anticomuniste din România”, explică istoricul istoricul Marin Pop.
Istoricul Marin Pop
Discursul rostit de către Iuliu Maniu la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia
“Noi, onorată Adunare Naţională, privim înfăptuirea unităţii noastre naţionale un trimf al libertăţii omeneşti. Noi nu voim să devenim din oprimaţi oprimatori, din asupriţi asupritori. Noi voim să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor şi a tuturor cetăţenilor. Noi propunem decretarea unirei cu Regatul României a întregei Transilvanii, a întregului Banat şi a întregului teritoriu locuit de Români al Ungariei. Pe aceste teritorii locuiesc însă şi alte neamuri, cu alte însuşiri şi alte tradiţii. Noi nu voim să răpim individualitatea etnică, nici fiinţa naţională a acestor neamuri. Noi nu vroim să răpim limba nimănui, ci vrem ca fiecare om să aleagă liber limba şi credinţa în care vrea să trăiască atât în viaţa lui particulară, cât şi în legătură cu viaţa de stat. Noi nu vrem să verse nimenea lacrimile pe cari le-am vărsat noi atâtea veacuri şi nu voim să sugem puterea nimănui, aşa cum a fost suptă a noastră veacuri de-a rândul”.
O zi mai târziu, în 2 decembrie 1918, sunt alese structurile de conducere, provizorii, ale Transilvaniei: Marele Sfat Naţional, ca organ legislativ şi Consiliul Dirigent, organul executiv. Preşedinţi ai celor două foruri de conducere au fost aleşi fruntaşi politici sălăjeni George Pop, la cel legislativ şi Iuliu Maniu, la cel executiv.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
