Directori de şcoli şi licee şi inspectori şcolari, schimbaţi din funcţie. Lista schimbărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La nici o lună de la numirea în funcţia de inspector şcolar general al Sălajului a Mariei Pop, schimbarea de la conducerea Inspectoratului Şcolar îşi produce efectele şi la nivelele de mai jos. Patru inspectori vor părăsi Inspectoratul Şcolar, iar în 23 de unităţi de învăţământ va fi schimbat directorul sau directorul adjunct, în câteva cazuri chiar amândoi.

Potrivit informaţiilor prezentate marţi, 5 august, într- conferinţă de presă, de către Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar, nu sunt ”schimbări de dragul schimbării, ci schimbări impuse de situaţii obiective”. El a dat ca exemplu de ”situaţie obiectivă”, cazuri de pensionare sau renunţare la funcţie, şapte la număr, se pare, neîndeplinirea condiţiilor legale - două cazuri, comasarea unor unităţi de învăţământ - un caz, dar şi ”rezultate slabe la Examenele Naţionale (promovabilitate zero la Bacalaureat) şi comunicare defectuoasă cu factorii educaţionali – 14 astfel de situaţii.

Potrivit lui Marcel Lucaciu, dintre cele 23 de unităţi şcolare unde se vor produce schimbări, zece sunt în Zalău, şi anume: Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, unde locul actualei directoare adjuncte Silvia Negrea, numită inspector şcolar, va fi luat de Daniela Gozman; Liceul Reformat “Wesselenyi” Zalău, unde Lakatos Istvan, director adjunct, va fi înlocuit cu Forro Zoltan; Liceul Teoretic “Gheorghe Şincai” Zalău, unde ca directoare revine Laura Crişan, după doi ani în care la conducere s-a aflat Codin Ciurean; Liceul cu Program Sportiv Zalău, unde Jako Alexandru va fi înlocuit cu Alina Cozac, în prezent profesoară de sport la API; Liceul de Artă “Ioan Sima” Zalău, unde directorul Titus Câmpean va fi înlocuit cu adjunctul Nadia Horvat, în locul acesteia fiind numită, ca şi nou adjunct, Mihaela Lazăr; Şcoala Gimnazială “Gheorghe Lazăr” Zalău, care o va avea ca şi director adjunct pe Daniela Jako, aceasta mai îndeplinind şi în trecut această funcţie (în locul Claudiei Radu); Şcoala Gimnazială “Corneliu Coposu” Zalău, a cărei conducere va fi preluată de la actualul director, Marcel Petrean, de fostul inspector şcolar general Gheorghe Bancea; Şcoala Gimnazială “Iuliu Maniu” Zalău, unde directorul Gheorghe Popescu va fi înlocuit de Janeta Pocol; Grădiniţa cu Program Normal Nr. 7 Zalău,  unde directoare va fi Rodica Marin, în locul Danei Marian; Clubul Sportiv Şcolar Zalău, unde Dan Predescu îl va înlocui pe Marin Silaghi.


La Şimleu Silvaniei, schimbări vor avea loc la Colegiul Naţional “ Simion Bărnuţiu”, unde  se schimbă şi directorul, şi adjunctul: Bianca Şerban va fi noul director (în locul lui Ioan Costelaş), iar noul adjunct va fi Kovacs Istvan (care o înlocuieşte pe Szilagyi Erzsebet); şi la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Şimleu Silvaniei, unde locul directorului Mariana Faur va fi luat de Antonela Chezan.


La Liceul Tehnologic “ Gheorghe Pop de Băseşti” Cehu Silvaniei, funcţia de director adjunct, deţinută acum de Gheorghe Bodea, va fi preluată de Alexandru Bara.


Schimbări de directori sau directori adjuncţi vor mai avea loc la Liceul Tehnologic “Ioachim Pop” Ileanda,    Liceul Tehnologic Nr.1 Surduc, Liceul Tehnologic Nr. 1 Gîlgău pe Someş, Şcoala Gimnazială Nr.1 Jebucu, Şcoala Gimnazială Nr.1 Pericei, Şcoala Gimnazială Nr.1 Deja, Şcoala Gimnazială “Simion Bărnuţiu” Bocşa, Şcoala Gimnazială “Horea” Cizer, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bănişor şi la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Dragu.


Patru inspectori şcolari, schimbaţi


La nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, au fost operate modificări în cazul a patru inspectori şcolari: Opriş Ioan – fizică, Bunta Ioan – limba engleză, Ardelean Flavia – dezvoltarea resurselor umane şi proiecte educaţionale şi Costache Rodica – discipline tehnologice. Vor primi delegaţie pentru anul şcolar 2014-2015: Hossu Cristina, de la Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău – inspector şcolar limba engleză şi proiecte educaţionale; Cernucan Lorena, de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională – inspector şcolar pentru dezvoltarea resursei umane şi implementarea descentralizării instituţionalizate, Negrea Silvia Flavia, de la Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău – inspector şcolar discipline tehnologice.De asemenea, inspectorul şcolar Chende Ana-Maria, pe lângă 0,5 normă chimie, va prelua şi 0,5 normă fizică.

Citeşte şi FOTO Schimbare de gardă la Inspectoratul Şcolar. Şeful numit de PNL, schimbat cu cel susţinut de PSD

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite