Decizie irevocabilă în procesul ANL-urilor. Primăria Zalău trebuie să refacă listele
0
Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat săptămâna aceasta în procesul dintre Instituţia Prefectului judeţului Sălaj şi Primăria Municipiului Zalău, având ca obiect modul în care municipalitatea a calculat punctajele tinerilor care au solicitat locuinţe ANL. Decizia este irevocabilă.
Procesul intentat de Instituţia Prefectului Primăriei Municipiului Zalău legat de modul de atribuire a locuinţelor ANL a ajuns la final. Este vorba despre procesul în care, în urma unor sesizări venite de la mai multe persoane imediat după repartizarea locuinţelor ANl din vara anului 2010, Prefectura a acuzat Primăria că a atribuit cinci locuinţe ANL unor familii care au câştigat puncte importante la dosar anexând cereri de adopţie care nici măcar nu mai erau în termen. Aceste cereri aduceau automat 10 puncte valoroase solicitantului, care nu mai era condiţionat, ulterior, să continue demersurile de adopţie. Drept urmare, Prefectura a cerut Tribunalului Sălaj, printre altele, anularea contractelor de închiriere cu cei cinci solicitanţi care s-au folosit de cererile de adopţie expirate.
După ce Tribunalul Sălaj s-a pronunţat în luna mai a anului 2011, admiţând acţiunea Prefecturii, miercuri, 28 martie, Curtea de Apel Cluj a stabilit o decizie irevocabilă, în urma analizării recursurilor depuse atât de primărie, cât şi de beneficiarii atribuirii locuinţelor ANL incriminate, chemaţi de Prefectură ca părţi în proces. Principalul efect al deciziei instanţei de la Cluj este anularea poziţiilor corespunzătoare celor cinci din hotărârile Consiliului Local de atribuire a locuinţelor ANL. De asemenea, magistraţii obligă Consiliul Local al municipiului Zalău să analizeze cererile solicitanţilor vizaţi de poziţiile anulate cu interdicţia acordării celor 10 puncte şi să-i aşeze pe aceştia în lista de priorităţi conform noului punctaj obţinut. Cu alte cuvinte, listele cu solicitanţii din 2010, ordonaţi în funcţie de punctajul obţinut, vor fi refăcute, cu punctajul celor cinci recalculat prin scăderea celor 10 puncte aferente cererii de adopţie.
"Vom pune în aplicare sentinţa. Eu am mai spus că nu eram de acord cu acest criteriu, dar nu ne aparţine nouă, el aparţine ministerului. Am ridicat această problemă, referitoare la schimbarea criteriului, la întâlnirea cu directorul ANL, care a avut loc în cadrul Instituţiei Prefectului”, ne-a spus, după aflarea deciziei instanţei de la Cluj, Radu Căpîlnaşiu, primarul municipiului Zalău.