Cu poliţia pe urmele chiulangiilor. Află aici topul liceelor cu cei mai mulţi elevi care fug de la ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Jibou au început, de ieri, raziile prin locurile preferate de chiulangii, iar săptămâna viitoare, acţiunea continuă la Zalău. Directorii de şcoli au cerut ajutorul Poliţiei pentru a nu se repeta, situaţia de anul trecut, când aproximativ 2.000 de elevi s-au ales cu notele scăzute la purtare din cauza obiceiului de a fugi de la ore.

Potrivit unor date centralizate de Inspectoratul Şcolar, aproximativ 2.000 de elevi din judeţ au încheiat anul şcolar 2009 – 2010 cu nota scăzută la purtare pentru cumul de absenţe. Potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, la zece absenţe nemotivate, nota la purtare se scade cu un punct, la 20, cu două puncte, la 30 cu trei puncte şi aşa mai departe.


„Voievodul Gelu“, „Mihai Viteazul“ şi „Gheorghe Şincai“, în topul chiulului de la ore

Cei mai mari chiulangii sunt elevii de liceu, care cumulează aproape jumătate din cazurile de scădere a notelor la purtare din cauza absenţelor. Primele trei licee sunt din Zalău şi dau împreună peste 600 dintre elevii cu probleme cu prezenţa, adică aproape 30 la sută. Pe primul loc este Grupul Şcolar „Voievodul Gelu“, unde, potrivit directoarei Doina Pop, au fost scăzute notele la purtare la 354 de elevi, în 58 de cazuri nota fiind scăzută cu mai mult de trei puncte, adică sub 7. Al doile în „top“ este Grupul Şcolar „Mihai Viteazul“, cu 145 de note scăzute la purtare, din care 135 pentru absenţe. Pe locul III, o surpriză, dat fiind faptul că este un liceu în care învaţă preponderent fete: Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai“, cu 118 note scăzute, 117 dintre ele pentru absenţe.


„Este un dezinteres total al copiilor faţă de şcoală, dar şi un dezinteres al părinţilor, care nu se interesează deloc ce fac copiii şi pe unde umblă“, motivează această situaţie Doina Pop, directorul liderului incontestabil în topul chiulangiilor, Grupul Şcolar „Mihai Viteazul“. Doina Pop susţine, însă, că poziţia de lider al liceului pe care îl conduce s-ar datora şi: „severităţii cadrelor didactice, care nu motivează absenţe decât în baza unor documente justificative, pe când în alte licee probabil că nu se întâmplă aşa“.


În privinţa măsurilor pe care le poate lua o şcoală pentru a-şi ţine elevii la ore, Doina Pop spune că are un întreg set de astfel de măsuri, dar elevii întotdeauna găsesc portiţe de scăpare. „Spre exemplu, poarta este închisă toată ziua, dar ei sar gardul sau nu vin deloc la şcoală de dimineaţa. Şi acumulează, astfel, şase absenţe“, explică ea.

Doi băieţi, elevi în clasa a X-a la Grupul Şcolar „Mihai Viteazul“ din Zalău, întâlniţi astăzi pe la ora 11.00 în Parcul Tineretului, ne-au spus că se chiuleşte, în general, de la ultimele ore, de care nimeni nu mai are chef.

 Poliţia a început raziile

Poliţiştii din Jibou au început de ieri raziile prin locurile preferate de chiulangii dar, pentru că a fost o razie anunţată în presă, n-au găsit niciun „client“, declară comisarul şef Horea Boldea, şeful Poliţiei din oraş. De săptămâna viitoare vor începe raziile şi în Zalău şi în celelalte oraşe din judeţ. Poliţiştii vor trimite informări şcolilor de unde sunt elevii cu privire la ora la care aceştia au fost găsiţi prin baruri. 

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite