”Cerere în căsătorie” într-o şură! Evenimentul care aduce teatrul în satele Sălajului
0Privaţi până acum de accesul la un spectacol de teatru, locuitorii din mai multe sate din Sălaj vor vedea, acum, unii pentru prima oară, cum arată în carne şi oase un actor. Se întâmplă graţie caravanei teatrală ”Cultură'n şură”, ajunsă anul acesta la a treia ediţie.
”Cultură'n şură” este, potrivit organizatorilor, un proiect ce îşi propune să reintroducă pe harta culturală un segment din populaţie care a fost pe nedrept şi îndelung marginalizat de instituţiile de gen, respectiv populaţia de la sat, oferindu-i un produs artistic la care cu greu are acces în mod normal: un spectacol de teatru profesionist. Iniţiat de regizorul Victor Olăhuţ, care este şi managerul proiectului, Cultură'n şură beneficiază de susţinerea financiară şi logistică a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, prin directorul său, Daniel Săuca. Din echipa de implementare mai fac parte dramaturgul Flavius Lucăcel şi actriţa Florentina Năstase.
Pentru al treilea an consecutiv, caravana teatrală Cultură'n şură se pregăteşte să străbată satele din Sălaj cu un nou spectacol. Este vorba despre spectacolul cu piesa ”Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov, în regia lui Victor Olăhuţ, ce va fi vizionat în premieră de localnicii din comunele Năpradea, Surduc, Marca, Cuzăplac şi Hida în perioada 15-19 august 2015. Distribuţia spectacolului este formată din actorii Florentina Năstase, de la Teatrul ”Toma Caragiu” din Ploieşti, George Constatinescu – Teatrul de Artă Bucureşti şi Valentin Cristian Terente de la Teatrul ”Maria Filotti” din Brăila.
Caravana teatrală va parcurge următorul traseu:
Sâmbătă, 15 august – satul Cheud din comuna Năpradea, în şură la Rodica Birta, fata lui Vasile a lu Şoarecele
Duminică, 16 august – Tihău, comuna Năpradea, la badea Vasile al Filerului
Luni, 17 august – în comuna Marca, la Mărioara Neaghii
Marţi, 18 august – la Firuţa Pavlenko din satul Tămaşa, comuna Cuzăplac
Miercuri, 19 august – la badea Florea a lu Juvri din comuna Hida
Evenimentul este programat de la ora 21:30 şi sunt aşteptaţi atât membrii comunităţilor în care se va juca spectacolul, cât şi localnicii din satele învecinate.
Ediţiile precedente s-au bucurat de un deosebit interes din partea comunităţilor în care s-au desfăşurat până acum, la fiecare reprezentaţie teatrală participând circa 250 de spectatori atât din satele gazdă cât şi din cele învecinate. Ca element inedit, anul acesta firma de transport CentoTrans va pune la dispoziţia clujenilor care îndrăgesc proiectul un autocar ce îi va duce în comuna Hida, pentru reprezentaţia din 19 august.
În Cheud, la cea de a doua ediţie, Rodica Birta, fata lu' Vasile a lu' Şoarecele, a găzduit spectacolul ”Fisura” de Flavius Lucăcel. Ea povesteşte cu emoţie experienţa pe care a trăit-o alături de consătenii săi: ”Nu mult după ora 21 au început să apară primii spectatori, sfioşi se apropiau de curtea mea care îi aştepta cu porţile deschise. Şi au venit cu toţii, în număr atât de mare încât nu mi-a venit să cred. De la copii în cărucior până la oameni de peste 80 de ani, toţi fiind primiţi cu mare entuziasm de către întreaga echipă şi îndemnaţi să intre să îşi ocupe locurile cele mai bune”.
Cultură'n şură este un proiect finanţat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi realizat cu sprijinul primăriilor comunelor Hida, Marca, Surduc, Năpradea. Parteneri: Fundaţia Românească pentru Artă şi Informaţie, Teatrul de Artă din Bucureşti, CentoTrans.
Vă mai recomandăm: