80 de copii au rămas fără şcoală în pragul iernii. Un incendiu a mistuit clădirea în care învăţau carte
0
Pentru cei aproximativ 80 de elevi ce învăţau până azi la Şcoala Gimnazială din Iaz, comuna Plopiş, viitorul înseamnă multe ore petrecute pe drum, pentru că un incendiu i-a lăsat fără şcoală şi vor fi nevoiţi să facă, de acum, naveta.
Un incendiu devastator a mistuit duminică dimineaţa mare parte din Şcoala Gimnazială din Iaz, comuna Plopiş. În momentul în care la faţa locului au ajuns pompierii Gărzii de Intervenţie din Nuşfalău, incendiul se manifesta cu putere la acoperişul imobilului însă flăcările s-au extins rapid şi la încăperile şcolii. Au ars, pe lângă cei aproximativ 300 metri pătraţi de acoperiş, şi mai multe piese de mobilier, calculatoare, uşi interioare şi geamuri.
Şcoala era locul spre care se îndreptau, în fiecare dimineaţă din cursul săptămânii, 80 de elevi. Din fericire, incendiul a avut loc în weekend, când nu se afla nimeni în şcoală aşa că nu au existat răniţi. Din nefericire, şcoala e atât de distrusă încât acolo nu se vor putea ţine - în viitorul apropiat, cursuri. Aşteptăm opinia specialiştilor, să vedem dacă a fost afectată sau nu structura de rezistenţă. Cert este că imobilul este distrus în mare parte. Au rămas cât de cât neafectate doar două săli de clasă şi cancelaria. Trebuie văzut dacă se poate repara ceva sau nu”, spune viceprimarul comunei Plopiş, Kurec Francisc.
Între timp, elevii din clasele I - VIII vor merge la cursuri la Şcoala Gimnazială din Plopiş, centrul de comună. Copiii din clasa pregătitoare vor învăţa la grădiniţă.
Interesant este că pompierii şi poliţiştii care au efectuat cercetări la faţa locului nu au stabilit nici până acum cauza care a dus la un asemenea incendiu.
Vă mai recomandăm:
Povestea ”Casei Cântăreţului”, veche de un secol şi jumătate, relocată şi transformată în muzeu