Violator trimis după gratii. Şase ani de cercetări, 10 de puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fapta a fost dovedită prin probele ADN
Fapta a fost dovedită prin probele ADN

Spaima femeilor din localitatea vasluiană Iveşti va ieşi la pensie din puşcărie. Ieri, Judecătoria Bârlad la condamnat pe recidivistul Dumitru Matei la 10 ani de închisoare pentru viol, violare de domiciliu şi loviri.

În urmă cu aproape şase ani, un violator a băgat spaima în toatpă suflarea din localitatea Iveşti, situată la câţiva kilometri de Bârlad.

Un bărbat necunoscut a pătruns noaptea într-o casă în care locuiau două femei, mamă şi fiică care aveau la momentul respectiv 70 de ani, repectiv 32. După ce le-a bătut cu bestialitate şi-a satisfăcut poftele animalice. Potrivit cercetărilor efectuate de poliţişti, bărbatul s-a năpustit asupra bătrânei dar pentru că fiica acestia a sărit să o apere, infractorul şi-a direcţionat atenţia asupra ei. A violat-o după care a dispărut în beznă.

Autorul faptei s-a dovedit a fi Dumitru Matei, de 43 de ani, a cărui vinovăţie a fost dovedită după atâţia ani datorită probelor ADN. Imediat după săvârşirea faptei a fost inclus în cercul de suspecţi, dar cum nimeni nu şi-a recunoscut fapta a fost nevoie de expertize medico-legale.

Soluţia pe scurt dată de magistraţii judecâtoriei Bârlad este următoarea: „Condamnă pe inculpat la pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.. Revocă restul de 1.169 zile închisoare pe care îi contopeşte la pedeapsa de 10 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii. Obligă inculpatul la plata sumei de 10.000 lei daune morale către partea vătămată şi plata cheltuielilor judiciare către stat”.

Dumitru Matei este recidivist. A debutat în cariera infracţională tot cu un viol, comis în urmă cu aproximativ 15 ani, apoi a fost condamnat pentru furt.

Citeşte şi:

Sentinţă blândă în cazul tânărului din Zorleni care a violat o bătrână de 85 de ani

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite