Urmărire dramatică la Vaslui. Cum a scăpat neprins un şofer inconştient, chiar dacă poliţiştii au tras focuri de armă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un vasluian de 27 de ani este dat în urmărire de poliţişti după ce i-a obligat pe oamenii legii să folosească arma din dotare şi să-l urmărească cu maşina pe uliţele satului. Deşi a fost identificat, şoferul fugar nu este de găsit

În noaptea de miercuri spre joi, 16/17 decembrie, într-un sat din Vaslui a fost forfotă mare. În jurul orei 23.00, când echipajul de poliţie al postului local se afla la datorie, agentul a observat o maşină înmatriculată în străinătate care la vederea maşinii de Poliţie a schimbat brusc direcţia de deplasare. Totul s-a întâmplat pe DJ 245A, pe raza satului Hălăreşti, comuna Iana. Fugarul s-a îndreptat către satul Vadurile din aceeaşi comună. Poliţiştii au plecat în urmărire folosind semnalele acustice şi luminoase.

"Conducătorul nu a oprit iar la un moment dat, la o intersecţie de drumuri din zona respectivă, acesta a frânat brusc la dreapta fapt ce a determinat ca maşina de poliţie să intre în coliziune faţă-spate cu maşina urmărită. În acel moment, unul dintre poliţişti l-a somat pe conducătorul auto să oprească însă acesta nu s-a oprit, ci a fugit cu maşina, motiv pentru care s-a făcut uz de armă, folosindu-se focuri de avertisment. Nu s-a oprti nici aşa, ci şi-a continuat drumul", a precizat Loredana David, responsabil mass-media în cadrul IPJ Vaslui.

Şoferul nu a fost găsit în noaptea respectivă, iar căutările au fost reluate joi dimineaţa. Autoturismul în care se afla fugarul a fost găsit în curtea unui cetăţean din satul Siliştea, comuna Iana, prezentând urme specifice implicării într-o tamponare.

"Din verificările efectuate până în prezent se pare că la volanul autoturismului se afal un tânăr de 27 de ani care la acest moment se sustrage cercetărilor", a completat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Şoferul riscă dosar penal sub aspectul săvârşirii a două fapte contravenţionale: neoprirea la semnalul regulamentar al poliţistului şi neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers, precum şi o infracţiune de distrugere din culpă.

Poliţiştii iau în calcul posibilitatea ca şoferul să fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice.

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite