Trei vasluieni condamnaţi în dosarul creditelor acordate de BCR în baza unor adeverinţe false
0
Tribunalul Vaslui a condamnat astăzi trei dintre cei 18 inculpaţi din ”dosarul creditelor false la BCR.”. Cei trei inculpaţi, doi dintre ei soţ şi soţie, au fost judecaţi în baza acordului de recunoaştere, scăpând, astfel, cu pedepse mai blânde.
Magistraţii vasluieni i-au condamnat pe cei trei la câte un an şi şase luni de închisoare, cu suspendare, având un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni. Instanţa a disjuns dosarul în cazul celorlalţi 15 inculpaţi care nu au recunoscut acuzaţiile procurorilor DIICOT, susţinând că au fost victima unui escroc care i-a păcălit să contracteze credite în numele lor, dar şi-a însuşit el banii, asigurându-i că va achita el ratele bancare.Liderul grupului, Daniel Cristian Iacob, fost secretar al unei unităţi de învăţământ din municipiul Vaslui, este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la înşelăciune în contracte, instigare la fals în înscrisuri sub semntură privată, fals în înscrisuri, complicitate la înşelăciune în contracte cu consecinţe deosebite de grave şi spălare de bani. Mâna dreaptă a lui Iacob, Mihaela Hristea, este acuzată de constituire de grup infracţional organizat, fals şi complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Potrivit DIICOT, grupul infracţional condus de Daniel Iacob a acţionat în perioada 2007-2008, scopul fiind contractarea de credite bancare folosind documente false, care atestau calităţi şi venituri nereale. În structura grupului, liderii aveau rolul de a identifica şi dirija persoanele care trebuiau să contracteze credite. Totodată, puneau la dispoziţia celor manipulaţi documentele false care urmau a fi folosite la BCR Vaslui – Agenţia Podul Înalt, precum şi mijloace de transport de la domiciliu până la unitatea bancară, înainte şi după acordarea creditelor, ei fiind de fapt cei care îşi însuşeau cea mai mare parte a banilor primiţi din împrumuturi.
Persoane sărace, credite uriaşe
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2007-2008, au fost acordate de către BCR Vaslui 15 credite în lei şi valută care nu au mai fost restituite integral, unitatea fiind prejudiciată cu 1.393.000 de lei. Au fost folosite 26 de adeverinţe de venit şi contracte de muncă parafate de Daniel Iacob, mandatat ca administrator al unei firme deschise pe numele soţiei şi al mamei.
Printrei cei care au intrat în acest cerc infracţional s-a aflat şi îngrijitoarea de la şcoala unde Iacob era secretar. Femeia le-a spus anchetatorilor că, în septembrie 2007, a fost rugată de Daniel Iacob să îl ajute cu un credit bancar, promiţându-i că se va ocupa el de toate formalităţile. Pe lângă documentele obţinute de la şcoala unde lucra din anul 1995, femeia s-a trezit angajată, în acte, şi la societatea lui Iacob, în funcţia de “muncitor finisare produse publicitare”. Iacob, spun anchetatorii, i-a întocmit un contract individual de muncă în fals (care nu era înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă), la fel şi o adeverinţă de salariu în care se stipula că obţine 880 de lei pe lună. După aproape un an de la obţinerea creditului, femeia a început să primească somaţii de la bancă, prin care era înştiinţată că are mai multe rate restante. Ea a aflat şi care este valoarea creditului – 14.500 de euro.
În urma analizării documentelor bancare, procurorii au descoperit că o parte din rate au fost achitate chiar în ziua sau în perioada imediat următoare încasării creditelor de pe numele celorlalte persoane. Cel mai mare împrumut obţinut de Iacob prin intermediari a fost de 74.500 de lei, iar cel mai mic, de 59.400 de lei. Modul de acţiune a fost similar în toate cele 15 cazuri. Iacob a fugit din ţară la scurt timp după izbucnirea scandalului, fiind cercetat şi judecat în lipsă.
Mai puteţi citi şi:
Bătrânii din Vaslui, instruiţi de poliţişti cum să se ferească de escroci