Poliţiştii vasluieni au declarat război şoferilor de microbuze destinate transportului în comun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de ieri şi până la sfârşitul acestei săptămâni, poliţiştii vasluieni vor desfăşura o razie de amploare ce îi vizează pe şoferii microbuzelor care desfăşoară curse regulate de persoane pe raza judeţului.

Intitulată sugestiv „Truck&Bus“, acţiunea vizează autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri. Poliţiştii vor acţionat cu predilecţie pe sectoarele de drum unde se înregistrează un trafic intens al autovehiculelor destinate transportului de persoane.

„Se va urmări verificarea respectării graficelor de circulaţie de către operatorii de transport licenţiaţi, depistarea activităţilor ilegale de transport persoane prin curse regulate, verificarea valabilităţii asigurării de răspundere civilă auto, starea tehnică, respectarea reglementărilor privitoare la orele de conducere şi de odihnă, precum şi la viteza de deplasare“, ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui. 

Acţiunea face parte din calendarul de activităţi al Organizaţiilor Poliţiilor Rutiere Europene (TISPOL), la care România este parte.

Citeşte şi:

Razie de amploare în depozitele en-gros din Vaslui

Razie de amploare a poliţiştilor vasluieni printre vânzătorii de miei. Zeci de samsari au fost prinşi şi amendaţi

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite