Parcursul de excepţie al olimpicilor vasluieni: medalie de argint la Balcaniada de Informatică, urmează Internaţionala
0Elevul Andrei Popa de la Liceul ”Mihail Kogălniceanu” a câştigat medalia de argint la Olimpiada Balcanică de Informatică (BOI) desfăşurată la Nicosia.
Echipa României s-a clasat, astfel, pe primul loc, dintr-un total de 11 ţări participante. Medaliile de aur au fost câştigate de Andrei Costin Constantinescu, de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti şi Costin Andrei Oncescu, de la Liceul ”Dinicu Golescu” din Câmpulung, iar cele de argint de către Popa Andrei, elev la Liceul ”Mihail Kogălniceanu” din Vaslui şi Nakajima Tamio-Vesa, de la Liceul pedagogic ”Nicolae Bolcaş” din Beiuş. Costin Andrei Oncescu a reuşit performanţa de a câştiga primul loc absolut, obţinând 554 de puncte.
Iniţiativa organizării Olimpiadei Balcanice de Informatică a aparţinut României, care a şi găzduit în 1993, la Constanţa, prima ediţie a competiţiei. De atunci, Balcaniada de Informatică s-a mai desfăşurat în România de două ori: în 2003 la Iaşi şi în 2011 la Bistriţa.
După ce a prins un loc la Balcaniada de Informatică, Andrei Popa, elev al Liceului “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, va reprezenta România şi la Olimpiada Internaţională de Informatică (IOI) considerară cea mai dificilă competiţie. Andrei Popa este pregătit de profesorii Nicu Vlad, Andrei Grigorean Alături de Andrei, la IOI va participa şi Andrei Chiriac, de la “Ştefan Procopiu” Vaslui, care şi-a câştigat locul în lotul naţional după ce a câştigat medalia de aur la olimpiada naţională. Andrei este pregătit de profesorii Dan Pracsiu, Andrei Grigorean şi Carmen Bărdiţă.
Anul acesta, Vasluiul a avut un parcurs de excepţie, clasându-se pe locul doi Olimpiada Naţională de Informatică, după Bucureşti.