Ofiţerul din IGPR, mituit cu un pat, plasat în arest la domiciliu. Şeful Poliţiei Rutiere Vaslui rămâne după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii Tribunalului Vaslui au decis plasarea în arest la domiciliu a comisarului Mihai Axente, din cadrul Direcţiei Rutiere a Inspectoratului General al Poliţiei Române(IGPR), arestat preventiv în luna decembrie, alături de şeful Biroului Rutier Vaslui, într-un dosar de corupţie.

Porocurorii DNA au cerut joi, 11 februarie, prelungirea arestării preventive în cazul subcomisarului Iulian Munteanu, şeful Biroului Rutier Vaslui, şi comisarului Mihai Axente, din cadrul Direcţiei Rutiere a IGPR. 

Judecătorii Tribunalului Vaslui au admis parţial solicitarea DNA, dispunând prelungirea arestării preventive doar în cazul subcomisarului Munteanu. Faţă de ofiţerul IGPR, judecătorii au respins cererea de prelungire a arestării preventive, înlocuind măsura cu cea a arestului la domiciliu. În cazul în care decizia va rămâne definitivă, comisarul Axente va fi plasat la domiciliul său din Pantelimon, judeţul Ilfov.

Judecătorii i-au stabilit o serie de obligaţii, printre care şi interdicţia de a comunica, direct sau indirect, cu o parte inculpaţii din dosar, mai exact cu Iulian Munteanu, cu agentul Irinel Cernat, precum şi cu administratorul firmei de prelucrare a lemnului, care a confecţionat patul oferit de şeful Biroului Rutier Vaslui cu titlu de mită. 

Comisarul Mihai Axente va fi eliberat din arestul IPJ Vaslui şi plasat la domiciliul său după rămânerea definitivă a sentinţei pronunţată joi de Tribunalul Vaslui.

Iulian Munteanu şi Mihai Axente au fost arestaţi pe 19 decembrie. Procurorii DNA în acuză pe subcomisarul Munteanu de săvârşirea a 3 infracţiuni de luare de mită, două infracţiuni de dare de mită în formă continuată, 2 infracţiuni de trafic de influenţă, 2 infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, 12 infracţiuni instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, 2 infracţiuni instigare la fals intelectual şi 3 infracţiuni instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

Şeful Biroului Rutier este acuzat că din 2013 şi până în toamna anului trecut, în mod constant, a solicitat agenţilor din subordine să falsifice pocesele verbale de constatare a unor contravenţii prin prin suprascriere şi să transforme amenzile în avertismente. Beneficiarii serviciilor erau persoane apropiate sau cunoştinţe de la care Iulian Munteanu solicita diverse beneficii. 

Comisarul Mihai Axente este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită. Acesta este acuzat că a primit mită de la şeful Biroului Rutier Vaslui un pat confecţionat artizanal, pentru a nu-l sancţionat în urma controlului efectuat în primăvara anului trecut la Vaslui.

În faţa judecătorilor, Axente a recunoscut că a primit patul de la subcomisarul Munteanu, însă a afirmat că l-ar fi plătit.

Mai puteţi citi:

Poliţiştii rutieri din Vaslui, suspectaţi de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Saci cu documente ridicaţi de DNA din birourile Poliţiei Vaslui

EXCLUSIV Şeful Poliţiei Rutiere Vaslui, denunţat de agenţii care falsificau procesele verbale: „Să vezi ce cafteală îţi dau. Cum te-am învăţat eu pe tine?“

Cum este pus la zid poliţistul care a demascat ilegalităţile şefului Poliţiei Rutiere Vaslui, arestat pentru corupţie

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite