O nouă anchetă împotriva şefului Poliţiei Locale din Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laurenţiu Turbatu, şeful Poliţiei Locale din Vaslui, este în centrul unui nou scandal din cauza unui concurs organizat pentru avansările în grad.

Concret, instituţia condusă de Turbatu, a intrat în atenţia Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), dar şi în atenţia prefectului de Vaslui.

O parte din poliţiştii locali susţin că şeful lor s-a răzbunat în acest fel, după ce, anul trecut, o scrisoare anonimă care a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) reclama mai multe nereguli comise de conducerea instituţiei.

„Domnul Turbatu are un comportament foarte ciudat faţă de unii dintre noi. Încearcă pe orice cale să ne determine să renunţăm la actualul loc de muncă, să ne dăm demisia şi să plecăm acasă. Toate astea se întâmplă din cauză că nu am vrut să acoperim neregulile comise la Poliţia Locală şi nu am vrut să fim complici. Eu unul am fost obligat să semnez foi de parcurs şi am refuzat. Acum suport consecinţele", ne-a mărturisit un poliţist local care a dorit să rămână sub protecţia anonimatului.

Memoriile depuse la ANFP au făcut lumină şi în acest caz, agenţia dându-le dreptate poliţiştilor locali nemulţumiţi care s-au plâns şi reprezentantului Guvernului în teritoriu.

„Am primit mai multe reclamaţii la prefectură de la angajaţii Poliţiei Locale. Acum am cerut un punct de vedere de la Primăria Vaslui şi aşteptăm răspunsul de la ei să vedem de ce au apărut acestea probleme şi cine este vinovat pentru faptul că unii angajaţi nu au avut dreptul să participe la concurs. După ce vom primi răspunsul de la primărie vom decide ce este de făcut. Nu vom lăsa lucrurile aşa", a declarat, Csaba Levente Szekely, prefectul judeţului Vaslui.

Primăria vrea să îl dea afară

 

Pentru a arăta neregulile comise de conducerea Poliţiei Locale, sesizări au fost făcute şi către Primăria Vaslui care a deschis şi ea o anchetă. „Am constituit o comisie care va verifica fiecare dosar în parte pentru a vedea în ce condiţii s-au făcut aceste avansări în grad. În perioada următoare aşteptăm rezultatele şi le vom face publice", ne-a declarat Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui. Edilul a declarat în cadrul şedinţei de Consiliu Local care a avut loc ieri că, începând din februarie, Poliţia Locală va avea o nouă organigramă. Asta înseamnă că şi Laurenţiu Turbatu va fi demis din funcţie.

Mai multe anchete la Poliţia Locală

Vă reaminitm că şeful Poliţiei Locale Vaslui a intrat în atenţia organelor de anchetă în primăvara anului trecut, el fiind cercetat după ce, într-un singur an, maşinile instituţiei pe care o conduce au consumat combusitibl de peste 2,5 miliarde de lei vechi.

Din cauza lui Turbatu, 30 dintre polițiștii locali au intrat în atenția Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) Vaslui, ei fiind cercetați penal pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals, dar și delapidare.

Ancheta SIF vine în continuarea cercetărilor demarate de Direcția Națională Anticorupție (DNA), care a decis să verifice modul în care angajații acestei instituții, în frunte cu șeful lor, Laurențiu Turbatu, au consumat într-un singur an peste 50 de tone de combustibil.

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite