Mesajul Episcopilui Huşilor, de Anul Nou: "Tehnicizarea a creat un om hibrid, bolnav, care se agită şi mereu se află în lipsă de timp"

Episcopul Corneliu

"Anul care s-a încheiat a fost o binecuvântare sau un blestem, depinde de noi, de felul cum am ştiut să preţuim timpul şi ce am săvârşit noi pentru sufletele noastre. Anul care începe este un nou început, pe care-L dorim cu binecuvântarea lui Dumnezeu, ca El să fie pururi prezent în propria noastră viaţă.", menţionează episcopul Huşilor în mesajul adresat credincioşilor de Anul Nou.

Episcopul Corneliu vorbeşte în mesajul de început de an despre "tehnicizarea şi computerul care îl transformă pe om în prorpriul sclav", aflat într-o permanentă lipsă de timp. 

Ziarul Adevărul vă redă cel mai importante pasaje din mesajul adresat de Episcopul Corneliu, de Anul Nou.

"Începutul unui An nou este, de obicei, un prilej de bucurie, manifestată diferit, fiecare popor are calităţile şi formulele specifice,  prin care sentimentul bucuriei se exteriorizează. Un An Nou înseamnă, pentru mulţi, şi faptul că a mai trecut o parte din viaţa noastră pământească, că timpul se scurge, fără să ne dăm seama, foarte repede, că dorinţa de a trăi mai mult devine mai puternică, că începutul înseamnă şi privirea retrospectivă asupra celui care a trecut, în care am experimentat noi lucruri, evenimente, situaţii care ne-au marcat viaţa sau ne-au conştientizat cine suntem şi spre ce ne îndreptăm. Ca şi creştini, care ştim că Dumnezeu este izvorul vieţii şi al nemuririi „că o mie de ani înaintea Lui sunt ca o zi” (Psalmul 89, 4 şi II Petru 3, 8), timpul are o nouă perspectivă ce ne încurajează, fiindcă, în acest timp pământesc, câştigăm veşnicia şi timpul fără final, sau le pierdem, totul depinzând de noi. (...)
Timpul cel mai nostalgic, nevinovat, de care toţi oamenii îşi aduc aminte, este timpul copilăriei. Scriitorii i-au acordat pagini întregi, elogiindu-l, fiind cea mai nevinovată perioadă din viaţa noastră. De altfel, Biserica a rânduit, la până la vârsta de şapte ani, copiii să fie împărtăşiţi fără spovedanie, socotindu-se a fi în starea harică a luminii Sfântului Botez.  (...) 

Toate aceste clipe ale istoriei mântuirii neamului nostru omenesc, sunt repere, coordonate ale timpului, care, dacă sunt folosite pentru binele sufletului nostru, devin clipe binecuvântate, dacă sunt folosite pentru a pierde şi irosi ceea ce este foarte important pentru noi, sunt clipe pierdute, pentru că nicio clipă nu se mai repetă. Fiecare etapă a vieţii noastre îşi are cursul ei: copilăria, tinereţea, vârsta înaintată, şi depinde de felul cum noi ştim să le folosim. De altfel, tensiunea acesta, între poporul ales şi Dumnezeu, izvorul vieţii, a fost generată şi menţionată, în primul rând, în scrierile şi în cuvântările profeţilor Vechiului Testament.  (...)
 

"Computerul dă omului dependenţă, îl fac sclav"

Progresul tehnic, tot mai avansat, a creat multe facilităţi omului, însă, folosit fără raţiune, se întoarce împotriva lui. Astăzi computerul fascinează, rezolvă multe probleme, de nerezolvat în trecut, însă dă omului dependenţă, îl fac sclav propriilor sale lucruri. Este un paradox, cum omul a creat arme pentru a ucide pe alţii, dar care, acum, se teme el de ele, neputând a le controla. Tehnicizarea a creat un om hibrid, bolnav, care se agită şi mereu se află în lipsă de timp, deşi ziua şi noaptea stau la dispoziţia lui, deşi, pentru deplasare, are atâtea mijloace moderne, deşi totul este rapid, lipsa de timp pentru el însuşi, pentru sufletul său, au devenit cronice. Ca să nu vorbim şi de cei care îşi irosesc şi pierd timpul, fiecare clipă fiind pierdută, iar existenţa lor fiind nerezolvată, şi, ca şi cum nu ar fi fost.
Timpul pierdut, care a fost favorabil nouă, spre plinirea binelui, şi l-am pierdut, sigur nu mai revine. Dar avem posibilitatea ca cel pe care încă îl avem la dispoziţie, să îl folosim şi să îl convertim, în aşa fel, încât să întrecem ceea ce am pierdut odinioară. Desigur, starea aceasta de umilinţă, a firii umane, care este dispusă să accepte, mai uşor, nelucrarea, decât lucrarea, poate fi depăşită prin voinţă, şi, în al doilea rând, printr-o credinţă sinceră şi profundă. (...)

 "Trăim doar pentru lucruri efemere"

 Timpurile pe care le trăim noi au intensitatea, valoarea şi şansa de a fi cunoscute, privite, în adevărata lor valoare, şi apreciate ca atare. Viaţa noastră se măsoară în ani, de la naştere până la plecarea din această lume. Anii, lunile, zilele, datorită faptului unei nespuse solicitări a noastre, trec mai repede ca oricând. Astronomia ne vorbeşte despre o scurtare a zilei solare, ar fi cu mai puţin de 24 de ore, sigur este că viaţa noastră este trecătoare, se scurge repede ca precum un pârâiaş, izvorând, aleargă spre un râu, iar, de acolo, spre mare, fără oprire. Începutul de an ar trebui să ne problematizeze pe toţi, să ne responsabilizeze, trăim doar pentru lucruri finite, efemere, sau, totuşi, este mult mai important să ne gândim la cele veşnice.
Pentru că există o tendinţă de a explica raţional şi tehnicizat totul, în Capitolul numit „Viaţă şi credinţă” care definesc identitatea unui creştin, minunea e o realitate, pe care o trăim toţi, la fiecare pas. Cei care au credinţă puternică trăiesc cu adevărat minunea. Sunt oameni care, prin rugăciune, se vindecă de boli incurabile, scapă din încercări prin rugăciune şi credinţă. Iar Ortodoxia, dreapta credinţă, şi învăţătura Bisericii noastre, niciodată nu a raţionalizat Taina şi minunea, pentru că orice minune ce se explică, nu mai este minune, este un fenomen ştiinţific, care este explicat si pătruns de gândirea omului. Există acest pericol pentru că mass-media în general, şi lumea îndepărtată de Dumnezeu, în special, e cea care raţionalizează şi caută să explice fapte şi lucruri, care nu pot fi explicate. (...)

Binecuvântare sau blestem

Anul care s-a încheiat a fost o binecuvântare sau un blestem, depinde de noi, de felul cum am ştiut să preţuim timpul şi ce am săvârşit noi pentru sufletele noastre. Anul care începe este un nou început, pe care-L dorim cu binecuvântarea lui Dumnezeu, ca El să fie pururi prezent în propria noastră viaţă.
Decizia cea bună se ia întotdeauna când este cerut ajutorul lui Dumnezeu, în orice clipă. De aceea Biserica a rânduit, încă din momentul în care ne-am ridicat din pat, să începem ziua cu binecuvântarea rugăciunii şi cu cererea, pe care trebuie să I-o adresăm lui Dumnezeu. (...)

PS Corneliu, Episcopul Huşilor