Lotul Albiţa 3: trei poliţişti de frontieră şi un vameş, trimişi în judecată pentru intracţiuni de crimă organizată şi contrabandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vameşul Nicolae Cortojan a fost arestat pe 8 ianuarie
Vameşul Nicolae Cortojan a fost arestat pe 8 ianuarie

Opt persoane, printre care un vameş, trei poliţişti de frontieră precum şi patronul restaurantului din Vama Albiţa, au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Vaslui , sub acuzaţia de constituire de grup infracţional organizat şi contrabandă.

 Patru dintre inculpaţi au fost arestaţi în acest dosar în perioada decembrie - ianuarie, însă doar doi au mai rămas după gratii. Poliţistul Sorin Codăescu şi patronul restaurantului de la Albiţa, Dan Costin, zis Ţuchi, au fost eliberaţi din arestul Poliţiei şi plasaţi în arest la domiciliu, după ce pe parcursul anchetei au colaborat cu anchetatorii. Singurii rămaşi după gratii sunt vameşul Nicolae Cortojan şi poliţistul de frontieră Constantin Bârcă. Acesta din urmă a formulat şi el o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive, care se va judeca miercuri la Tribunalul Vaslui.

Alături de cei patru au mai fost trimişi în judecată poliţistul de frontieră Lucian Dămăceanu, zis Zoro, acesta fiind cercetat în stare de libertate pe tot parcursul urmăririi penale.Ceilalţi trei inculpaţi, cercetaţi la rândul lor în libertate, sunt Victor Branici, Narcis Postea şi Oleg Antoci.

Constantin Constantiniu Bârcă, şef de tură în cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, Sorin Adrian Codăescu şi Lucian Dămăceanu  sunt acuzaţi că au sprijinit un om de afaceri din Huşi care deţine un bar şi un restaurant în interiorul PTF Albiţa să desfăşoare activităţi de contrabandă.
Afaceristul huşean Dan Costin (45 ani) efectua zeci de deplasări la duty free-ul din Republica Moldova  de unde se aproviziona cu ţigări pe care le comercializa ulterior  atât în incinta restaurantului cât şi prin intermediul altor persoane, inculpate în dosar.

Anchetatorii au descoperit că barul şi restaurantul din Vama Albiţa au fost folosite drept paravan pentru foloasele necuvenite primite de lucrătorii din PTF Albiţa. De frică să nu mai fie surprinşi de camerele de supraveghere, aceştia trimit şoferii care tranzitează frontiera să lase sume de bani şi alte bunuri, angajaţilor care lucrează în cele două spaţii comerciale, ulterior fiind recuperate de poliţiştii de frontieră la ieşirea din ture.

Loturile Albiţa: zeci de arestări şi eliberări

PTF Albiţa s-a aflat de două ori în vizorul procurorilor anticorupţie. În februarie 2011 a avut loc prima descindere, în urma căreia 32 de poliţişti de frontieră au fost arestaţi. La finalul anchetei, 47 de agenţi şi ofiţeri au fost trimişi în judecată, în prezent cu toţii fiind judecaţi în stare de libertate de Curtea de Apel Iaşi.

În octombrie 2013, procurorii DNA au făcut cea de doua descindere la PTF Albiţa, de această dată 17 vameşi fiind arestaţi preventiv, tot pentru fapte de corupţie, alţi patru fiind cercetaîi în stare de libertate. Lotul Albiţa II este judecat de Tribunalul Vaslui, toţi vameşii inculpaţi fiind în prezent în stare de libertate.

Mai puteţi citi şi: 

EXCLUSIV Dimensiunea şpăgii la Albiţa: 4.000 de euro găsiţi în poşeta şefei pe "colectare". 17 vameşi arestaţi preventiv

VIDEO Zeci de mii de euro şi "alte valute" găsite în birourile şi maşinile vameşilor şi poliţiştilor de frontieră din Leuşeni şi Albiţa

Podul de şpăgi de peste Prut. Reţeta frăţească de împărţire a mitei între vameşii români şi cei basarabeni

FOTO Vameşii de la Albiţa cer înapoi şpaga confiscată de procurorii DNA

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite