Îşi duc bătrâneţile în pustietate
0Doi bătrâni din judeţ trăiesc în mijlocul unui câmp, într-o cocioabă din lut, departe de civilizaţie, exact ca în Evul Mediu.
Floarea Ciurariu (62 de ani) şi soţul ei, Neculai, (70 de ani) au ajuns să-şi ducă bătrâneţile într-o cameră din chirpici la marginea unei păduri din Vaslui, fără lumină şi fără bani.
Povestea dramatică a celor doi bătrânei este demnă de un scenariu de film. Până în toamna anului trecut, soţii Ciurariu au locuit împreună cu un frate de-al bătrânului în casa părintească din localitatea Cănţălăreşti, comuna Ştefan cel Mare. Situaţia s-a înrăutăţit din cauza unui nepot care a dorit ca cei doi să plece, iar bătrânii au fost daţi afară din casă. Nu au avut bani să dezbată moştenirea şi s-au conformat.
Trăiesc din mila oamenilor
„Ne-au alungat mai rău ca pe nişte câini. Nu ne-am descurajat şi, prin luna octombrie, am început să ne construim această căsuţă din chirpici. Am avut noroc că iarna a venit destul de târziu şi am apucat să o terminăm“, povesteşte bătrâna.Soţii Ciurariu nu au niciun fel de venit. Trăiesc ca acum câteva sute de ani, într-o cameră făcută în mijlocul unui câmp, cu o fereastră mică, fără curent electric.
Au avut inspiraţia şi şi-au făcut o sobă, cât să nu moară de frig. Dacă până la venirea frigului mai făceau rost de un ban muncind cu ziua, acum nu mai au nicio sursă de venit.
„Mai vine lumea şi ne mai aduce câte o pâine, un ou, două şi cam atât. Norocul nostru că ne mai ajută de la primărie cu nişte lemne de foc. Mi-e frică să iau din pădure, ca să nu fiu arestată“, ne-a mai mărturisit femeia. Povestea lor e cunoscută de întreaga comună şi multora li s-a făcut milă de ei.
Autorităţile au decis ca, pe timpul iernii, să-i monitorizeze mai des şi să îi ajute cu de-ale gurii şi cu lemne. Aşa se face că poliţistul din comună şi şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă trec pe la ei o dată la două zile cu câte ceva de mâncare. „Am încercat să-i convingem să îi ducem la un azil de bătrâni, dar nu vor să renunţe la căsuţa lor. Bineînţeles că nu puteam să-i lăsăm să moară de foame sau de frig“, a spus agentul şef Gheorghe Caverde.
„Astăzi le-am adus nişte pâine, nişte zahăr şi nişte orez. Data viitoare le vom aduce şi nişte pături noi cu care să se învelească. Îi întrebăm mereu dacă au nevoie de ceva, însă de fiecare dată spun că nu le trebuie nimic“, ne-a spus şi Teofil Asavei, reprezentantul Primăriei din Ştefan cel Mare.
Frigul l-a băgat în spital
Peste cei doi soţi s-a mai năpustit un necaz. De câteva zile, din cauza frigului, bătrânul şi-a lăsat consoarta singură. A fost angajat ca gonaci la o partidă de vânătoare, însă nu a rezistat şi a avut nevoie de ajutorul medicilor. Ţaţa Floarea stă singură cu pisica ei şi plânge după Neculai.
Rămâi pe vaslui.adevarul.ro pentru afla noutăţi
„Nu mi-e frică de nimeni şi de nimic. Mă gândesc, în schimb, numai la moşul meu. Nu ştiu ce mai face de mai bine de o săptămână, de când e la spital la Vaslui“, ne-a spus bătrâna cu lacrimi în ochi.























































