FOTO O liceană din Negreşti, mâna dreaptă a prefectului Radu Renga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectura Vaslui a avut parte, astăzi, de un nou şef. Este vorba despre Mădălina Cătălina Dumitriu, o elevă în clasa a X-a a liceului „Nicolae Iorga“ din Negreşti, care a avut onoare de a fi şef peste toţi angajaţii instituţiei.

Adolescenta a ajuns în această postură, graţie unei idei a prefectului Radu Renga, care a decis ca în „Săptămâna altfel“ să le pună imaginaţia la încercare a liceenilor din tot judeţul. Astfel, 15 elevi şi-au dat concursul, marea câştigâtoare fiind Mădălina Dumitriu, a cărei lucrare l-a impresionat pe reprezentantul guvernului în teritoriu. 

Mădălina a avut un program extrem de încărat. Ea s-a prezentat la „servicu“ la ora 08:00, unde a făcut cunoştinţă cu atribuţiile sale şi şi-a cunocut noii colegi. A urmat o vizită la Serviciul de Înamtriculări şi la Serviciul de eliberare a Paşapoartelor, iar la final a organizat o conferinţă de presă unde a răspuns la întrebările jurnaliştilor. 

„Funcţia de prefect este una foarte grea, dar în acelaşi timp şi una uşoară dacă ai oameni potriviţi lângă tine. Am concluzionat că în spatele multor lucruri se află un om care munceşte şi care, într-adevăr, face tot posibilul ca noi să avem un trai mai bun. Una peste alta, a fost o experinţă plăcută“, a spus Mădălina.

„Am ales-o pe Mădălina, deoarece lucrarea ei a avut o candoare. Cu asta m-a cucerit. A fost o plăcere să colaborez cu ea.Marele câştig al acestei experienţe este acela că vom rămâne prieteni“, a mărturisit şi prefectul Radu Renga. 

Deşi a fost pentru o zi prefectul judeţului Vaslui, Mădălina nu a fost remunerată financiar. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite