FOTO Demonstraţii ale pompierilor alpinişti, de Ziua Protecţiei Civile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Demonstaţii ale pompierilor alpinişti vasluieni FOTO:adevarul
Demonstaţii ale pompierilor alpinişti vasluieni FOTO:adevarul

Pompierii de la toate subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au sărbătorit şi ei 80 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România.

În municipiul reşedinţă de judeţ, aniversarea a debutat printr-un simpozion pe teme de protecţie civilă, organizat la Centrul de Informare şi Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă din oraş, la care au participat cadrele inspectoratului şi oficialităţi ale judeţului. În acest cadru festiv, plutonierul adjunct şef Nicu Sfetcu a primit Medalia Bărbăţie şi Credinţă, plutonierul adjunct Gelu Buraga a primit Medalia Meritul Militar, doi subofiţeri au fost avansaţi înainte de termen, în gradul de plutonier adjutant, iar alţi  trei subofiţeri au primit diplome de excelenţă.  Cu toţii au fost felicitaţi de către inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui, colonel Neculai Olaru.

Apoi, în faţa Centrului au fost instalate două puncte de informare preventivă, unde trecătorii au primit pliante şi au aflat mai multe informaţii despre misiunile protecţiei civile, dar şi reguli de urmat în cazul producerii unor situaţii de urgenţă. Tot aici a fost prezentată o expoziţie de tehnică şi echipamente din dotarea inspectoratului.

De asemenea, participanţii au putut asista la exerciţii demonstrative ale echipei de alpinişti de intervenţie.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite