FOTO Centrele de plasament vasluiene, sursă de profit pentru proxeneţi: aceleaşi minore, victime în trei dosare de trafic de carne vie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Duţă a fost prezentat în faţa judecătorilor care au menţinut arestarea sa
Radu Duţă a fost prezentat în faţa judecătorilor care au menţinut arestarea sa

Trei fete, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, instituţionalizate în centrele de plasament ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, au devenit surse de profit pentru proxeneţii locali. Radu Duţă, zis Bureaţă, a fost trimis ieri în judecată în stare de arest.

Alături de Duţă a fost trimis în judecată şi Viorel Rusu, vasluianul acuzat că livra prostituate fotbaliştilor de la FC Vaslui. Rusu a fost arestat în luna ianuarie în respectivul dosar şi eliberat în luna mai, sub control judiciar. La locuinţa acestuia a fost găsită una dintre minorele racolate de Radu Duţă, dispărută în timpul cercetărilor.

Numele a trei minore aflate în custodia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui se regăsesc ca victime în trei dosare de trafic de persoane instrumentate de procurorii Biroului Teritorial al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) în ultimii doi ani. Cel mai recent caz este al unui bărbat de 42 de ani, Radu Duţă, zis Bureaţă, din Vaslui, trimis în judecată luni, sub acuzaţia de trafic de minore.
În perioada martie-octombrie 2014, interlopul, cunoscut cu antecendente penale pentru infracţiuni la viaţa sexuală şi trafic de droguri, a racolat minore aflate în plasament maternal sau în complexele de servicii comunitare – case de tip familial din municipiul Huşi şi oraşul Negreşti, dar şi la Centrul de Recuperare a Copilului cu Dizabilităţi Huşi şi le-a obligat să întreţină raporturi sexuale, contra cost, cu diverşi clienţi. Fetele erau plasate şi cetăţenilor străini aflaţi în trecere prin Vaslui.
Alături de Radu Duţă, a fost trimis în judecată Viorel Rusu, cel acuzat că livra prostituate fotbaliştilor de la FC Vaslui. Judecat într-un alt dosar de trafic de minore, în care a fost arestat preventiv în luna ianuarie a acestui an, individul a fost eliberat de Tribunalul Vaslui, sub control judiciar, fiindu-i însă stabilite o serie de restricţii. În loc să se bucure de clemenţa magistraţilor, Rusu a intrat din afaceri cu amicul său, Bureaţă, susţin anchetatorii.
Astfel, în timpul cercetărilor, încercând să dea de urma victimelor traficate de Radu Duţă, ofiţerii de la Crimă Organizată au depistat una dintre fetele obligate să se prostitueze chiar la locuinţa lui Viorel Rusu. Acesta a fost trimis în judecată în stare de libertate în cel de-al doilea dosar.
Ieri, în faţa judecătorilor Tribunalului Vaslui a fost prezentat numai Adrian Duţă, faţă de care procurorii DIICOT cerut menţinerea arestării preventive, solicitare admisă de instanţă.

Minoră fugită de sub ochii supraveghetorilor

Reprezentanţii DGASPC Vaslui au inclus minorele racolate de proxeneţi într-un program de protecţie specială şi supraveghere permanentă. În încercarea de a li se pierde urma, acestea au fost chiar mutate succesiv, dintr-un centru în altul, însă fără succes. Una dintre ele a reuşit să fugă.
Aflată în sistemul de protecţie specială de la vârsta de doi ani, minora a fost inclusă într-un program de reabilitare comportamentală, după ce a apărut suspiciunea că ar fi o victimă a traficanţilor. S-a colaborat în permanenţă cu Poliţia şi DIICOT, cu scopul de a o securiza, fiind luate măsuri suplimentare de monitorizare atentă atât în sistemul educaţional, cât şi în cel instituţional. În acest sens, i-a fost limitat accesul la dispozitive de comunicare, cum ar fi telefonul şi internetul, fiind, totodată, însoţită la cursuri de un angajat al instituţiei. Cu toate acestea, minora a dispărut în timp ce se afla la şcoală. A fost anunţată imediat Poliţia”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Mai puteţi citi şi:

Prostituţie cu minore dintr-un centru de plasament din Bârlad: o fată de 14 ani, obligată să plătească chiria în natură

Minore din centre de plasament, transformate în prostituate pentru clienţi străini

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite